Acasă Economic Aeroportul Internaţional Traian Vuia, perspective pozitive pentru 2013

Aeroportul Internaţional Traian Vuia, perspective pozitive pentru 2013

DISTRIBUIȚI

aeroport timisoara w

Anul 2012 a consolidat poziţia deţinută, în ultimii ani, de SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia în topul aeroporturilor din Romania. Aceasta s-a datorat îndeosebi rezultatelor financiare înregistrate la sfârşitul exerciţiului bugetar, cât şi măsurilor luate de conducerea AIT de reducere a cheltuielilor. Astfel, 2012 a adus un profit brut de 9.746 mii lei, în creştere faţă de anul 2011. Veniturile totale înregistrate, în anul care s-a încheiat, se apropie de 52.000 mii lei, în condiţiile unei cifre de afaceri de peste 47.000 mii lei. 2012 a însemnat o creştere de peste 35% a traficului de marfă faţă de 2011, ajungându-se la aproape 1.500 de tone. De asemenea, 2012 a adus însă şi o scădere a traficului de pasageri, cu 13 procente, dar şi a mişcărilor de aeronave, cu 20 de procente, aceasta însă în condiţiile restrângerii activităţii de către o companie aeriană. Cu toate acestea, în 2012 s-au înregistrat peste 1 milion de pasageri care au folosit infrastructura aeroportului, menţinându-şi astfel poziţia a doua ca şi volum de trafic pasageri. Tot anul trecut, traficul a înregistrat peste 19.000 de mişcări ale aeronavelor (decolări/aterizări). „În acest an ne aşteptăm la o creştere a volumului de trafic, dar urmărim şi o creştere sănătoasă a cheltuielilor prin investiţii şi reparaţii la pista de decolare/aterizare. Printr-o politică de marketing dinamică vom identifica destinaţii aeriene noi şi companii interesate să opereze pe aeroportul din Timişoara. De asemenea, ne aşteptăm ca în acest an să opereze chartere de vacanţă spre destinaţii variate. Un prim pas, în acest sens, îl constituie Turcia, destinaţie de vacanţă spre care cursa charter va opera în perioada mai-octobrie 2013  ”, spune directorul Aeroportului Internaţional Timişoara Traian Vuia, Dan Idolu.

Comentarii

comentarii