Ioan Efta Obeşterescu, președintele Sindicatului Pro Lex al polițiștilor cărășeni, e nemulţumit de diferenţa dintre salariile agenţilor şi cele ale cadrelor superioare care, spune el, au fişa postului foarte asemănătoare, numai că nu sunt nici pe departe atât de expuse. În Germania, susţine Ioan Obeşterescu, salariul unui agent de poliţie reprezintă trei sferturi din leafa comandantului Poliţiei, pe când în România diferenţele sunt enorme. Astfel, un agent, cu 30 de ani vechime e remunerat cu sume ce nu depăşesc 3000 de lei (mai puțin, în urma tăierilor guvernamentale), în timp ce un cadru superior, echivalentul fostului ofiţer, primeşte peste 7.000 de lei. Poliţiştii sunt nemuțumiți şi de grila de salarizare stabilită la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei, care, de asemenea, menţine mari discrepanţe de salarizare, de circa 3.000 de lei. În statutul funcţionarului public, susţine Ioan Obeşterescu, agentul de poliţie e situat ca salarizare pe aceeaşi treaptă cu o secretară din învăţământ, ceea ce e inadmisibil, consideră poliţistul. Aceasta în timp ce media de viaţă a unui poliţist a fost calculată la 62 de ani şi numai în ultimul an în ţară au fost ultragiate aproape 140 de cadre de poliţie.
Conducătorii Sindicatului Pro Lex consideră că, în aceste condiţii, pleacă profesioniştii din poliţie şi rămân mulţi dintre cei care nu vor decât să-şi rezolve treburile personale.
Comentarii
comentarii