Aceasta este acuzaţia lansată de mai mulţi proprietari de teren agricol din Timiş
Agrocereal a promis că oamenii vor obţine banii pentru arendă. “Cei care au cont deschis la bancă vor primi banii mai repede, iar ceilalţi vor primi banii gheaţă”, a comunicat Agrocereal
Germanii de la Aton Transilvania, prin Agrocereal Carani – Moara Carani, au reuşit să ia în arendă mii de hectare de la proprietarii din Timiş. Oamenii s-au plâns că terenurile au fost folosite, însă mulţi proprietari nu au primit nimic. Nici produse, nici bani. Mai mult, necazul abătut asupra proprietarilor de terenuri este dublu. O dată că proprietarii nu au primit banii pentru arendă şi cealaltă problemă este că terenul a fost, în multe cazuri, declarat pentru obţinerea subvenţiei şi de către proprietar, şi de către arendaş, firma menţionată anterior. APIA nu plăteşte de două ori, evident, trimiţându-i pe proprietari să se înţeleagă cu arendaşul şi să clarifice situaţia. Problema este însă departe de a fi rezolvată, pentru că aceste cazuri sunt cu sutele, suprafeţele totale sunt mari, iar înţelegerea găsită de proprietari la reprezentanţii societăţii… mult prea mică.
“Le-am spus să meargă în instanţă”
Proprietarii susţin că sunt cu sutele care şi-au cedat pâmântul la Agrocereal, dar nu li s-a plătit arenda. Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), a declarat că, de obicei, proprietarii de pământ nu primesc nimic, dar arendaşii obţin subvenţia şi se folosesc de pământ. De aceea, Matei a solicitat APIA să ceară arendaşilor documente care să dovedească faptul că au plătit la proprietari, apoi să fie eliberată subvenţia pe hectar. “Am spus asta şi la Ministerul Agriculturii, peste tot, dar nimeni nu a vrut să ia în considerare. Sunt oameni care nu au primit banii”, a spus Viorel Matei. Tiberiu Lelescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş, a declarat că arendaşii au folosit terenurile oamenilor, dar proprietarii nu au primit nimic, nici măcar un kilogram de grâu. “Au luat subvenţia, au folosit terenurile şi nu au dat la nimeni nimic. La DADR Timiş au sosit mereu adrese prin care oamenii cereau sprijin, dar noi nu putem interveni între părţile contractante. Nu avem cum. Le-am spus să meargă în instanţe”, a spus Lelescu.
Agrocereal: “Oamenii vor primi banii”
Comentarii
comentarii