Acasă Actualitate Ajutoare pentru spitalul din Lugoj

Ajutoare pentru spitalul din Lugoj

DISTRIBUIȚI

ajutoare spital 2Fundaţia „Casa Esterei” a donat Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj mai multe paturi, echipamente şi alte obiecte de mobilier. Ajutoarele au fost aduse din Germania în urma unui proiect pe care fundaţia din Lugoj îl are cu partenerii din străinătate. În cadrul acestui parteneriat, Fundaţia „Casa Esterei” va sprijini cu mobilier şi câteva centre de plasament din zona Lugojului. O parte din mobilierul donat spitalului lugojean va fi folosit pentru dotarea saloanelor de supraveghere din cadrul Compartimentului de Primiri Urgenţe. Fundaţia „Casa Esterei” a fost înfiinţată în anul 1998 şi este condusă de către pastorul Ionel Tuţac, secretarul general al Uniunii Baptiste din România şi preşedintele Comunităţii Baptiste Timişoara. De-a lungul timpului, fundaţia lugojeană a sprijinit numeroase proiecte ale centrelor de plasament din Lugoj, Găvojdia şi Recaş, dar a întins o mână de ajutor şi bătrânilor asistaţi şi persoanelor aflate în nevoi.

Comentarii

comentarii