Acasă Actualitate Ajutoare politice din Arad pentru sinistraţi

Ajutoare politice din Arad pentru sinistraţi

DISTRIBUIȚI

Partidul Democrat Liberal Arad a iniţiat o amplă acţiune de colectare a ajutoarelor pentru persoanele afectate de inundaţii. Acestea au fost depozitate la Terminalul Cargo, de unde au fost trimise în judeţele din nordul ţării. „Sperăm ca prin acest gest de solidaritate să aducem puţină alinare celor care au fost loviţi de soartă. Mulţumim tuturor arădenilor care ni s-au alăturat în acest demers”, a declarat Nicoale Ioţcu, secretar general al PDL Arad. De remarcat că, în paralel cu acţiunea derulată la nivelul organizaţiei de seniori, membrii OT-PDL Arad au desfăşurat, la rândul lor, o campanie de colectare a ajutoarelor pentru persoanele afectate de inundaţii. Cantitatea de cereale colectată în cadrul întregii campanii este de  109.780 kg, iar cantitatea de alimente este de 15.770 kg. De asemenea, au mai fost trimise obiecte de mobilier şi îmbrăcăminte. Ajutoarele au plecat spre Consiliul Judeţean Suceava,  localitatea  Salcea, Moldoviţa, Vicovu de jos, Vatra Moldoviţei, Frasin şi la Consiliul Judeţean Piatra Neamţ. Şi liberalii arădeni au trimis, ieri, un transport de 20 de tone de ajutoare în Moldova. “Este vorba despre alimente, ulei, îmbrăcăminte, mobilier”, a precizat preşedintele interimar al PNL Arad, Ionel Ciupe.
 

Comentarii

comentarii