Acasă Actualitate Ajutor creștinesc, la Lugoj

Ajutor creștinesc, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel: ,,Iar facerea de bine și întrajutorarea să nu le dați uitării, căci astfel de jertfe sunt plăcute lui Dumnezeu”, în Protopopiatul Lugoj s-a desfășurat o acțiune de întrajutorare a persoanelor aflate în situații de trai grele.

În jurul acestui proiect s-au strâns câțiva preoți cu suflet mare, câțiva credincioși care au dorit să participe activ la aceste acțiuni de întrajutorare, dar și membri Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși din Lugoj, renumiți pentru filantropie și grija față de aproapele.

Părintele protopop, împreună cu câțiva oameni de suflet, s-a deplasat la parohia Păru unde a fost identificata o familie cu mari neajunsuri. Au fost dăruite astfel alimente de bază, lucruri necesare pentru cei doi copii ai familiei, cel mic având trei luni.

Pe lângă aceste lucruri, au fost dăruite familiei și lemne, necesare încălzirii locuinței lor. În primăvară, întrucât casa se află în stare avansata de degradare, se vor efectua lucrări de renovare.

Totodată, au fost duse lemne de foc și către o alta familie cu patru copii din Lugoj, care ducea lipsă de căldură.

”Mulțumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat în acest proiect de binefacere și sperăm ca prin gestul nostru să aducem o rază de căldură și mângâiere celor aflați în nevoi, urmând îndemnurile psalmistului: ,,Fericit cel ce caută la sărac și la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe El Domnul”, este mesajul Mitropoliei Banatului.

 

Comentarii

comentarii