Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara anunţă că se efectuează plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, stabilit în condiţiile O.U.G nr. 5/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada 19-21 aprilie, persoanele care au depus cereri pentru ajutor în lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut şi ianuarie 2011 sunt aşteptate pentru a încasa sumele aferente lunii februarie şi cele restante, dacă e cazul. Programul după care se plătesc banii reprezentând ajutorul, la casieria de pe bdul. Regele Carol I nr. 10, este: 19 aprilie – între orele 08.30 – 14 şi 15 – 17; 20 aprilie – între orele 8.30 – 14; 21 aprilie – între orele 8.30 – 14 şi 15 – 16. “Menţionăm că ajutorul pentru încălzire se ridică numai de către titular sau de împuternicitul legal al acestuia, pe baza actului de identitate. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0256/220583”, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara.