Acasă Actualitate Alegeri parlamentare: Timiș: 628.000 de alegători sunt așteptați la vot

Alegeri parlamentare: Timiș: 628.000 de alegători sunt așteptați la vot

DISTRIBUIȚI

vot 5

UPDATE2: Prezența la vot în Timiș, la ora 10, era de 3 la sută. 24.145 alegători au votat deja

UPDATE: Peste 11.000 de timișeni au votat deja. Prezența la vot după aproape două ore de vot în Timiș: 1 la sută

A venit ziua alegerilor. În Timiș sunt așteptați la urne peste 600.000 de alegători.

Secțiile se deschid la ora 7 și se închid la ora 21.
În Timiș sunt 628.000 de alegători, care își vor exprima opțiunea în 595 de secții.
Au drept de vot cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor. Nu pot vota debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie și nici persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege. Se poate vota, pe tetitoriul României, în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare. Atenție! În țară nu se poate vota cu pașaportul simplu, pașaportul electronic și pașaportul simplu temporar.
Alegătorii trebuie să voteze numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. Dacă în ziua votării se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale (județ), aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa pe listele electorale suplimentare.

UPDATE

Prezența la vot la ora 8.51 în Timiș era de 1 la sută. În cel mai vestic județ al țării au votat până la ora mai sus menționată 11.021 de persoane în 595 secții

 

Comentarii

comentarii