Bărbatul care a trimis mail-ul cu amenințarea a fost ridicat de polițiști și dus la audieri. Este vorba despre un bărbat din Timișoara, în jur de 60 de ani, pe a cărui pagină de Facebook apar mai multe comentarii critice la adresa unor politicieni din PSD. „Vă avertizez: sediul vostru va sări în aer!!! este o victorie a ROMÂNILOR ADEVĂRAȚI!!!!”, se arată în mail-ul trimis pe adresa redacției România TV de un individ pe nume Ioan Alex Tătar, publicat de postul TV. La ora la care a fost trimis mesajul cu amenințarea, în sediul televiziunii se afla ministrul Apărării, Gabriel Leș, invitat la o emisiune. Angajații televiziunii au anunțat printr-un apel la 112 că au primit mesajul care conține amenințarea, iar la fața locului s-au deplasat pirotehniști și mai multe echipaje de poliție, care investighează alerta. Potrivit România TV, SRI l-a identificat pe autorul amenințării, fiind vorba despre un bărbat din Timișoara.
Comentarii
comentarii