Acasă Actualitate Alin Nica acuză PSD că blochează, prin intermediul guvernului, proiectul noului stadion:...

Alin Nica acuză PSD că blochează, prin intermediul guvernului, proiectul noului stadion: ”L-au transformat în mită electorală”

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș e pregătit să înceapă demolarea vechiului stadion ”Dan Păltinișanu, acuză Alin Nica, președintele instituției, dar este blocat de PSD care, prin intermediul guvernului blochează proiectul, special pentru a folosi obiectivul pe post de mită electorală, pentru a obține voturi la alegerile locale. Au ținut proiectul la sertar, special pentru a-l aproba acum, acuză Nica, care spune că ipocrizia celor de la putere nu se oprește aici, pentru că mai este nevoie de o a doua hotărâre de guvern, cea care aprobă efectiv demolarea, în afara celei de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, care va fi aprobată în proxima ședință de guvern. Iar aceasta va fi din nou pusă la sertar pentru a se încetini proiectul, mai menționează Nica.

Actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, îl acuză direct pe Alfred Simonis, contracandidatul său de la PSD, că dezinformează opinia publică  și că transformă stadionul în mită electorală, urându-i se întoarcă ”acasă” la București și să lase Timișoara în pace.

”În primul rând, aș dori să dezmint anumite informații, anumite afirmații ale celor de la PSD, în speță deputatului Simonis, care continuă să continuă să dezinformeze opinia publică și să transforme stadionul într-o mită electorală”, a declarat, vineri, Nica.
El spune că programul a fost întârziat, deși CJ Timiș era de mult pregătit să înceapă demolarea arenei, are chiar și bani prevăzuți în buget pentru aceasta. Dar, operațiunile nu pot fi lansate fără HG respectivă.

”Practic, să vă spun câteva cuvinte despre parcursul acestei investiții. Studiul de prefezabilitate a început în 2021, a fost finalizat în același an, apoi, împreună cu Compania Națională de Investiții, Consiliul Județean Timiș a realizat studiul de fezabilitate. Am aprobat toți indicatorii prin mai multe hotărâri de Consiliul Județean. În anul 2022 am strâns toate avizele necesare construirea acestui nou stadion. Încă de la începutul anului trecut avem practic în bugetul local al județului Timiș de 3 ani de zile prevăzute sumele pentru demolarea acestei arene și am tot așteptat după hotărârea de guvern care să aprobe indicatorii tehnico-economici, respectiv hotărârea de guvern care să aprobe demolare a stadionului. Avem toată documentația pentru autorizația de demolare, așteptăm această hotărâre fiindcă fără ea, conform legii, nu putem să depunem la primărie pentru a obține autorizația de demolare. Așadar, nu au existat și nu există blocaje la nivelul Consiliului Județean Timiș pe această investiție, așa cum au afirmat cei de la PSD de-a lungul timpului”, a mai menționat Alin Nica.

Documentația stadionului de la Timișoara a fost aprobată deodată cu cea pentru stadionul Dinamo din București. Dacă cel din urmă proiect a mers bine mersi înainte, cel pentru Timișoara a fost pus la sertar, acuză reprezentantu Forța Dreptei.
”Singurul adevărat blocaj pe care îl avem a fost reprezentat chiar de cei de la PSD, chiar de domnul deputat, care a blocat acest această investiție în mai multe rânduri și vreau să vă dau un exemplu foarte simplu. Iată Stadionul Dinamo, care a început mai târziu decât stadionul nostru. Au început procedurile mai târziu. Studiul de fezabilitate a fost aprobat abia anul trecut, iar în decembrie, odată cu avizarea stadionului nostru a fost avizat și Stadionul Dinamo. Dar iată că, fără influențele domnului deputat, acest stadion a fost aprobat prin hotărâre de guvern luna trecută. Ori pentru noi este foarte clar că cei de la PSD au amânat intenționat aprobarea acestor indicatori tehnico-economici prin hotărâre de Guvern, tocmai pentru ai aproba în timpul campaniei electorale și pentru a face din această investiție un subiect de șantaj politic la adresa timișorenilor și să ofere într-un fel un fel de mită electorală timișorenilor, doar pentru a câștiga câteva procente în plus la alegerile care urmează 9 iunie”, continuă Nica.

Ceea ce face acum PSD e trafic de influență, acuză Nica.

”Suntem practic martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion. Am văzut că un deputat se transformă în purtătorul de cuvânt al Guvernului, anunță hotărâri de guvern, anunță diferiți pași, deși nu are nicio treabă în această chestiune. Stadionul aparține județului Timiș. Consiliul Județean Timiș este co-finanțator al acestui proiect de investiții, iar provocarea pe care i-o lansez domnului deputat este să arate un singur document în care, pe parcursul acestei investiții, se regăsește semnătura domniei sale sau atribuțiile care pe care le are, astfel încât acest proiect să fie realizat”, a mai spus șeful CJT.
Conform lui Nica, stadionul se face pe banii timișorenilor, așa cum și stadionul Dinamo se face pe banii timișorenilor, pentru că aceștia se duc la București și nu se întorc înapoi în aceiași măsură.

”Noi așteptăm aici, după mila domnului Ciolacu, să se îndure să ne aprobe niște hotărâri de guvern ca noi să începem procedurile de demolare și de construire a noului stadion. În concluzie, vă spun că Simonis și PSD-ul încearcă să șantajeze timișorenii cu banii timișorenilor”, este opina lui Nica.

El mai acuză și faptul că PSD dă dovadă de și mai multă ipocrizie, pentru că, de fapt, sunt două hotărâri de guvern, nu cea care se va vota acum, dar și de cea de aprobare a demolării. Iar aceasta va fi ținută în continuare la sertar, pentru a se putea obține maximul în campanie, e de părere Nica.

”PSD ține blocate hotărârile de guvern, pentru că e vorba de două hotărâri, Simonis a vorbit doar de o singură hotărâre, Cei de la PSD vorbesc doar de o singură hotărâre. Așadar, cu atât mai mare ipocrizia cu cât ne așteptăm ca după aprobarea, dacă se va aproba, o să fiu și eu foarte atent să văd dacă chiar se va întâmpla acest lucru săptămâna viitoare, așa cum se s-a anunțat. Mai e nevoie de o a doua hotărâre privind demolarea stadionului. Ori sunt convins că cei de la PSD vor folosi aceste prilejuri tocmai pentru a șantaja timișorenii în preajma votului din 9 iunie”, conform lui Alin Nica.

El îi face o urare contracandidatului său, Alfred Simonis, să se întoarcă ”acasă”, adică la București, la cei de acolo care nu doresc ca Timișoara să se dezvolte.

”Este clar că cei de la București nu ne doresc să ne să ne dezvoltăm, nu doresc să ne dezvoltăm. E clar că Timișoara le stă în gât celor de la București, iar domnul Simonis ar face bine să se ducă la el, a casă acolo, la Capitală și să lase Timișoara să se dezvolte în continuare, așa cum a făcut-o și până acum, bazându-ne pe mediul privat competitiv și pe forțele noastre noastre proprii”, zice Nica.

Opinia sa este că finalizarea demolării vechiului stadion ”Dan Păltinișanu”, ar putea avea loc anul viitor. Aceasta pentru că e necesară obținerea, de la primărie, a autorizației de demolare, de lansarea licitației pentru stabilirea firmei care se va ocupa de operație, aceste etape birocratice vor lua câteva luni, iar pentru demolarea efectivă se estimează o durată de cel puțin șase luni.

Comentarii

comentarii