Acasă Actualitate Amenzi de ochii lumii – aplicate de poliţiştii din Timişoara

Amenzi de ochii lumii – aplicate de poliţiştii din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Miercuri şi joi, 28-29 septembrie, poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Timiş au desfăşurat o acţiune pentru verificarea legalităţii activităţilor de transport persoane pe raza municipiului Timişoara, precum şi în localităţile periurbane. Această acţiune a avut ca principal scop prevenirea evenimentelor în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului de persoane (taximetre, microbuze, autobuze). Poliţiştii au instituit filtre la toate intrările şi ieşirile din municipiu, fiind verificate peste 400 de autovehicule. Aproape 40 de şoferi au fost depistaţi în timp ce încălcau prevederile legale referitoare la transportul persoanelor, fapt pentru care au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei. Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii i-au informat atât pe conducătorii auto, cât şi pe pasageri despre riscurile la care se expun atunci când încalcă regulile de circulaţie. Acţiunea oamenilor legii din Timişoara merită toată lauda, cu toate că amenzile aplicate sunt nesemnificative pentru cei care practică aceste meserii. Poliţiştii din Timişoara au uitat să îi verifice şi pe cei care îi pândesc pe autostopişti. Zilnic, zeci de maşini stau parcate pe Calea Şagului şi Aradului, în aşteptarea celor care nu au cu ce să se deplaseze acasă. Aceşti rechini cer pe un transoport mai mult decât ar costa un bilet de călătorie până la Parţa, Şag sau Voiteg. La fiecare acţiune organizată de oamenii legii din Timişoara, aceşti rechini nu sunt prinşi.

 

Comentarii

comentarii