Acasă Actualitate Amsterdam: atracția orașelor nordice

Amsterdam: atracția orașelor nordice

DISTRIBUIȚI

amsterdam1

Există un oraş în Europa care oferă ceva pentru fiecare gust, pentru fiecare tip de turist, de la cel mai cuminte la ce mai rebel. Însă de departe, indiferent de gusturi, tuturor le va fi satisfăcută dorinţa de istorie, cultură, arhitectură, pentru că nu trebuie să ai decât un pic de simţ estetic pentru a te simţi bine în Amsterdam.

Agenţia de turism Ultramarin a pregătit în această vară o surpriză turistică numai potrivită pentru luna august: un circuit prin Ţările Nordice, cu oprire în principalele orașe, dintre care, desigur, Amsterdamul este la loc de cinste, alături de Rotterdam sau Bruxelles. O experienţă perfectă din punct de vedere al climei, fiindcă nimic nu e mai potrivit decât vara nordică pentru a vizita aceste frumoase orașe.
Drumuri şi poduri, ziduri de cetate şi castele măreţe, biserici cu grădini şi fântâni splendide, case semeţe şi pieţe publice îmbietoare – cam aşa se prezintă Amsterdamul turiştilor în miez de vară, dacă este să vorbim doar de ce se poate vedea la o plimbare la pas prin frumosul oraş.
Amsterdamul are reputaţia unuia dintre cele mai cochete oraşe europene, pentru că este încărcat de artă şi istorie. Ultramarin vă aşteaptă să descoperiţi pe îndelete Amsterdamul cultural, într-un tur cu bicicleta, ce cuprinde Muzeul Van Gogh, Rijksmuseum, recent redeschis după o renovare care a durat câțiva ani, Muzeul de Artă postmodernă sau Muzeul Evreiesc.
Şi pentru că oraşul, dar şi împrejurimile lui sunt greu de văzut într-o singură zi, în cea de a doua dedicată Amsterdamului, turiştii vor putea admira celebrele mori de vânt olandeze aşezate în cochetele zone rurale din jurul oraşului. Splendoarea nordicei capitale va putea fi simţită cel mai bine făcând turul Amsterdamului cu barca. Veți putea admira astfel atât clădirile istorice aflate de-a lungul râului Amstel, cât și Clara Maria, fabrica de brânzeturi, dar şi simpaticii saboți de lemn olandezi. Piaţa de flori Singel va fi o delectare pentru ochi şi suflet, pentru că se spune că aici pot fi găsite multe specii de flori.
În apropiere se înalţă una dintre vechile porţi ale oraşului, cunoscută sub numele Waag sau Poarta Sfântului Anton. Ridicată în scop de apărare, poartă o inscripţie anunţând că piatra de temelie a fost pusă la 28 aprilie 1488. Cu certitudine, Amsterdamul farmecă încă de la primii paşi. Agenţia de turism Ultramarin vă propune, ca destinaţie de vacanţă inedită şi plină de amintiri, circuitul prin Benelux, cu frumoasele lui orașe, o excursie care va readuce în suflet turiștilor bucuria poveştilor nordice de demult.

Comentarii

comentarii