Teatrul German de Stat din Timişoara a anunţat că incidentul de duminică seară a avut loc după ce un maşinist s-a împiedicat şi în cădere a dezechilibrat un decor care a căzut peste o actriţă, în timpul spectacolului. Femeia a fost dusă de urgenţă la spital, iar la miezul nopţii a fost externată. Reprezentanţii teatrului au notificat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi au deschis şi propria anchetă în acest caz.
”În seara zilei de duminică, 4 februarie 2024, în timpul spectacolului «Livada de vişini», care se desfăşura în sala Teatrului German de stat Timişoara, a avut loc pe scenă un incident în care au fost implicaţi o actriţă şi doi maşinişti. Unul dintre maşinişti s-a împiedicat şi – în cădere – a antrenat un element de decor care a căzut pe el şi pe actriţa ce îşi susţinea rolul”, a transmis Teatrul German din Timişoara, luni într-un comunicat de presă.
Imediat după incident, reprezentaţia a fost oprită şi a fost solicitat serviciul de urgenţă 112.
”Echipajul medical i-a consultat pe cei trei salariaţi implicaţi, după care actriţa a fost transportată la spital, de unde în jurul orei 24, după investigaţii efectuate în cadrul serviciului de urgenţă, a fost trimisă acasă. Astăzi 5 februarie 2024, cei doi muncitori salariaţi s-au prezentat la activitatea zilnică, iar actriţa nu are programate repetiţii ori spectacole”, se mai precizează în comunicat.
Teatrul German de Stat a notificat incidentul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş şi a început o anchetă internă pentru a stabili împrejurările producerii sale.
”Mulţumim publicului pentru înţelegere faţă de necontinuarea spectacolului. Spectactorii prezenţi în seara incidentului pot solicita rambursarea contravalorii biletelor sau pot opta pentru vizionarea unui alt spectacol al Teatrului German de Stat Timişoara până la finalul lunii martie 2024”, au mai transmis reprezentanţii Teatrului German din Timişoara.
Duminică seară, în timpul spectacolului ”Livada de vişini ”un decor a căzut peste o actriţă, iar la faţa locului au sosit imediat poliţiştii şi medicii de la SMURD care au preluat-o pe femeie şi a dus-o la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz.