Cele două partide din coaliție au discutat, dar deocamdată nu s-a ajuns la un acord pentru comasarea alegerilor, a anunțat prim vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, la Timișoara. Dacă nu se va ajunge la un acord pentru întreg pachetul de alegeri nu se vor comasa alegerile, așa că ne vedem în decembrie, a mai subliniat Grindeanu.
Ceea ce e sigur, deocamdată nu există un acord pentru o comasare a alegerilor, spune oficialul social-democrat, la Timișoara. Dar acordul trebuie să cuprindă toate alegerile.
„Susţin în continuare că, în momentul în care se ajunge la un acord în Coaliţie, acest acord trebuie făcut pe toate tipurile de alegeri, spus foarte clar ce calendar propui românilor şi să mergi să prezinţi onest tot acest calendar. Ar cam trebui să se ia o decizie. În continuare sunt prim-vicepreşedinte la PSD şi vă anunţ că nu e luată nicio decizie din acest punct de vedere (…) Am fost la această şedinţă a coaliţiei, ieri după masă, nu am luat nicio decizie, săptămâna viitoare vom avea o nouă rundă de consultări”, a spus, vineri, Grindeanu.
”Dar, timpul e limitat și, pentru un acord, trebuie lucrat rapid”, mai spune el.