Acasă Eveniment Aproape 200 de kilograme de carne şi preparate din carne, confiscate de...

Aproape 200 de kilograme de carne şi preparate din carne, confiscate de poliţiştii din Timiş

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Timiş au confiscat aproape 200 de kilograme de carne şi preparate din carne, în urma unui control în trafic şi la sediul unei societăţi comerciale şi au dat o amendă în valoare de 6.000 de lei.
Potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, în baza unor informaţii, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Lugoj, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 28 ani.
”În urma controlului, poliţiştii au constatat că bărbatul, administratorul unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Lugoj, transporta în autoturism 103 kilograme de carne, fără a deţine documente legale”, se arată în comunicat.
De asemenea, poliţiştii au făcut un control la sediul societăţii comerciale deţinute de tânărul şofer, unde au descoperit 84 de kilograme de carne şi preparate din carne pentru care nu au putut fi prezentate documente prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare.
Poliţiştii au dat o amendă în valoare de 6.000 de lei, iar întreaga cantitate de carne a fost confiscată.

Comentarii

comentarii