Acasă Actualitate Arădenii solicită mai puţin ajutor de la stat

Arădenii solicită mai puţin ajutor de la stat

DISTRIBUIȚI

Numărul arădenilor care au solicitat ajutor de încălzire a scăzut cu o treime în acest sezon faţă de anul trecut. Astfel, în perioada 18.10.2010 – 21.02.2011 au fost preluate 8.796 de cereri, cu aproape 4.000 mai puţine faţă de 2010. Din numărul de 8.581 cereri depuse până la sfârşitul lunii ianuarie 2011 au fost aprobate doar 8.324, iar 198 cereri au fost respinse şi 445 încetate ca rezultat al verificărilor efectuate la Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Arad, la Direcţia Venituri – Serviciul Impunere Persoane Fizice din cadrul Primăriei Municipiului Arad şi la Serviciul Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
Arădenii cu venituri mici au fost ajutaţi în cadrul campaniei „Arădeni pentru arădeni”. Numai în februarie s-au distribuit unui număr de 69 de familii, ajutoare constând în saci îmbrăcăminte pentru copii, femei şi bărbaţi, pe baza anchetelor efectuate de către DDAC Arad. De la începutul campaniei, peste 1594 de saci cu haine, plase cu alimente diverse au ajuns la 277 de familii cu situaţie materială precară.

Comentarii

comentarii