Acasă Politica Arădenii sărbătoresc un an de la declanșarea protestelor antiBăsescu

Arădenii sărbătoresc un an de la declanșarea protestelor antiBăsescu

DISTRIBUIȚI

11.01.2013-protest facliiLa Arad va fi marcat începutul protestelor care au dus la căderea guvernelor PDL. Duminică, 13 ianuarie, de la ora 16,00, arădenii sunt invitați pe platoul din faţa Primăriei Arad, pentru a aniversa un an de la începutul manifestărilor antiBăsescu. În data de 13 ianuarie 2012,  arădenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva lui Traian Băsescu şi a repetatelor încălcări ale Constituţiei de către președintele României. „Principala revendicare a fost: “Jos Băsescu!”. Zeci de mii de voci au cerut demisia sau demiterea preşedintelui care nu îi mai reprezenta. În timp, însă, lista revendicărilor s-a extins, protestatarii cerând demisia Guvernului Boc şi, mai apoi, Ungureanu, acestea fiind şi două dintre succesele obţinute în cele câteva luni de manifestaţii de stradă”, a declarat Eduard Hoffmann, unul dintre liderii protestatarilor arădeni. La Arad s-a protestat luni în şir, chiar dacă autorităţile locale şi reprezentanţii Jandarmeriei au încercat să oprească această mişcare. Protestatarii au fost denigraţi, au fost amendaţi, iar unii chiar agresaţi fizic, dar nu au cedat. „Acum, la un an de la declanşarea mişcărilor de stradă, suntem nemulţumiţi că principala revendicare nu a fost încă soluţionată, în ciuda unui referendum care a arătat în mod categoric că majoritatea alegătorilor nu îl mai doresc pe Traian Băsescu la Cotroceni. Suntem la fel de hotărâţi ca şi în urmă cu un an să milităm în continuare, chiar dacă prin alte mijloace, până la îndeplinirea acestui deziderat”, a explicat Eduard Hoffmann.  

Comentarii

comentarii