Tot familia lui Gruia relatează că în acea noapte, la ora 2.30, un grup de hoţi l-a închis pe bărbat în postul de pază, împreună cu câinele, după care au dat foc gheretei.
Poliţia Timiş are o altă variantă şi susţine că focul a pornit de la un radiator electric nesupravegheat şi conform procedurii, a fost deschis dosar penal, dar deocamdată nu este vizată nicio persoană.
‘În jurul orei 2.30, prin apelul 112 s-a făcut sesizarea că pe str. Polonă din Timişoara a izbucnit un incendiu la un imobil. Deplasându-se la faţa locului, pompierii au stabilit că sursa de incendiu a fost un radiator electric. După stingerea focului a fost descoperit cadavrul carbonizat al unui bărbat, care a fost ridicat de angajaţii Institutului de Medicină Legală în vederea realizării necropsiei. Până în prezent, nu a fost identificată persoana arsă. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. În prezent se aşteaptă rezultatele probelor ADN pentru a se stabili identitatea celui decedat. În asemenea situaţii se deschide dosar penal pentru ucidere din culpă. Aceasta e procedura, la morţile suspecte. Se continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs incendiul şi dacă vreo persoană se face vinovată’, a informat Inspectoratul de Poliţie Timiş.
În acest timp, IML Timiş face testele de identificarea cadavrului, iar reprezentanţii Arena Agrement susţin că bărbatul nu era angajat paznic, ci că omul şi-a făcut acolo adăpost.
Familia Gruia este revoltată şi vrea dreptate, negând că Ioan şi-ar fi făcut acolo adăpostul. Familia Gruia are gospodărie şi casă serioasă în localitate, iar omul nu avea motiv să îşi caute alt refugiu. El era paznic, acolo. Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a făcut verificări şi a constatat că, într-adevăr, omul nu era angajat cu acte la Arena Agrement. Prin urmare, cazul este închis pentru ITM. ‘De aproape 2 ani, Ioan Gruia nu mai figurează ca angajat acolo’, ne-a transmis ITM. Alexandra Enache, şefa Institutului de Medicină Legală Timişoara, a spus că acel cadavru carbonizat se află la IML, iar testele pentru identificarea persoanei sunt în desfăşurare.
Comentarii
comentarii