Ascensiunea BRIC nu mai poate fi oprită

După cum este cunoscut, conform ultimului raport semestrial al experților Fondului Monetar Internațional în 2017 China va deveni noul lider economic mondial, iar în același an statele din grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India și China) vor devansa cu 2,6% cele mai dezvoltate state ale Occidentului (SUA, Japonia, Germania, Regatul Unit și Franța) în ceea ce privește valoarea produsului intern brut (PIB) calculată în dolari internaționali.

PIB (miliarde dolari internaționali)

*Produsul intern brut calculat în dolari internaționali implică un etalon monetar cu aceeași putere de cumpărare în toate statele lumii. In documentele FMI acest indicator este notat prin GDP (PPP). Sursa datelor: International Monetary Fund, World Economic Outlook Database. April 2013.

Dar cum poate fi explicată această schimbare la față a economiei globale ? Ce anume a determinat fenomenalul sprint economic din ultimul deceniu al Chinei, al Indiei, al Rusiei și al Braziliei ? Și de ce SUA, Japonia, Germania, Regatul Unit și Franța s-au dovedit incapabile să facă cât de cât față acestui sprint ?
În opinia mea, această surclasare economică a celor mai dezvoltate state occidentale de către statele din grupul BRIC reprezintă o mutație economică, socială și politică fără precedent în istoria ultimilor cinci secole. Evident, este foarte greu de identificat factorii cauzali ai acestei mutații. Totuși, analizând modalităților de alocare a PIB în economiile din eșantionul anterior se poate observa relativ ușor că există o mare diferență între politicile de creștere economică operaționalizate mai ales în ultimul deceniu de către cele două grupuri de macro-state, ca să spun așa, aflate într-o necruțătoare competiție pentru resurse și pentru putere. Astfel, pentru SUA, Japonia, Germania, Regatul Unit și Franța, state care formează un conglomerat relativ omogen pe care il voi denumi G5, stimularea prin printarea de bancnote a consumului curent a reprezentat cea mai importantă componentă strategică a politicii de intensificare a creșterii economice din ultimul deceniu. Dimpotrivă, politicile de creștere economică operaționalizate în ultimul deceniu de statele din grupul BRIC au avut drept numitor comun alocarea preferențială a PIB pentru investiții și nu pentru consum. Statele din G5 au pariat, deci, în dificilul proces de selectare a celei mai adecvate politici de creștere economică, pe cartea consumului, iar statele din grupul BRIC au pariat pe cartea investițiilor. Această dihotomie strategică – consum versus investiții – este reflectată deosebit de clar în studiul de caz prezentat în continuare.

miliarde dolari internaționali

EN – exporturi nete ( exporturi – importuri de bunuri și servicii). Sursa datelor: International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, April 2013.

Să analizăm acum beneficiile și costurile celor două politici de creștere economică în scopul evaluării eficacității și a eficienței acestora pe termen lung. Din datele prezentate anterior rezultă că stimularea consumului prin injecții monetare a determinat o diminuare a raportului dintre investiții și consum în statele din G5. Astfel, din datele prezentate în matricea anterioară rezultă că în anul 2003 valoarea raportului dintre investiții și consum în statele din G5 era de 23 de cenți per dolar, iar în 2012 valoarea acestui cost s-a redus la 20 de cenți per dolar. În cazul statelor din grupul BRIC, valoarea aceluiași indicator de eficiență macroeconomică era de 46 de cenți per dolar în 2003 și de 60 de cenți per dolar în 2012. La prima vedere, deci, politica stimulării consumului prin injecții monetare practicată în statele din G5 pare a fi a fi cu mult mai eficace și mai eficientă comparativ cu politica stimulării creșterii economice prin amplificarea investițiilor în economia reală, politică aplicată cu consecvență în ultimul deceniu mai ales în China , în India și în Rusia. Însă,dacă luăm în considerare și efectele colaterale ale politicii de stimulare a consumului prin tipărire de monedă (șomajul la cote extreme, recesiunea persistentă, diminuarea pe termen lung a competitivității și mai ales îndatorarea excesivă a sectorului public și privat al economiei), atunci ineficacitatea și periculozitatea acestei politici de creștere economică devin evidente. Datele prezentate în continuare reflectă deosebit de clar consecințele dezastruoase al politicii de stimulare a creșterii economice prin tipărire de monedă în scopul masificării consumului.

% din PIB

DPB – datoria sectorului public; PPR – datoria sectorului privat. Surse de date: 1. International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, April 2013; 2,The World Bank, Indicators; 3 Eurostat, Macroeconomic Imbalance Procedure (MIP).

Într-adevăr, din datele precedente rezultă că politica de tipărire de monedă în scopul intensificării creșteri economice, o politică practicată cu o încăpățânare ciudată în SUA; în Japonia și în Regatul Unit, reprezintă o opțiune strategică catastrofală. De ce ? Pentru că masa monetară excesivă pusă în circulație prin intermediul băncilor se acumulează în sectorul financiar al economiei unde rentabilitatea pe termen scurt a plasamentelor este extrem de ridicată in contextul excesului de monedă. Drept urmare, banii ieftini nu sunt utilizați de către investitori pentru finanțarea creșterii stocului de capital din economia reală, ci sunt investiți la nesfârșit mai ales in sectorul financiar al economiei. În aceste condiții, investițiile din economia reală a statelor din G5 au fost finanțate în ultimul deceniu mai ales din resursele proprii ale companiilor (profit și amortizare), resurse cu totul și cu totul insuficiente pentru asigurarea pe termen lung a unui nivel ridicat de competitivitate. Această combinație de efecte perverse reprezintă cauza evidentă a îndatorării excesive a sectorului public și privat al economiei, respectiv al subfinanțării sectorului privat al economiei, în cazul tuturor statelor din G5. În acest context, o creștere moderată a consumului și asigurarea pe termen lung a unui nivel ridicat al investițiilor din economia reală reprezintă o strategie de creștere economică cu mult mai fezabilă decât cea bazată pe stimularea consumului prin credite ieftine. Este adevărat că un nivel ridicat al investițiilor din economia reală implică pe termen scurt un cost mai ridicat al outputurilor procesului de creștere economică. Însă, un asemenea proces de creștere economică este cu mult mai fezabil din punct de vedere financiar comparativ cu unul în care sectorul financiar al economiei este suprasaturat cu lichidități, iar sectorul real al economiei nu dispune de resurse financiare suficiente. Cu alte cuvinte, atunci când investițiile în economia reală reprezintă factorul determinant al creșterii economice, fiabilitatea procesului de creștere este cu mult mai mare comparativ cu situația în care investițiile financiare reprezintă principala motivație a investitorilor. Dar ce consecințe implică creșterea economică determinată de amplificarea asimptotică a investițiilor în economia reală ? O asemenea opțiune strategică implică foarte multă sudoare și foarte multe sacrificii. Spre exemplu, în anul trecut raportul dintre investițiile în economia reală și consum a fost în China de 93 de cenți per dolar ! Spre deosebire, în același an valoarea investițiilor din economia reală a SUA au totalizat doar 17 cenți pentru fiecare dolar cheltuit pentru consum ! O diferență uriașă, nu ? Dar ce s-ar fi întâmplat dacă chinezii ar fi investit anul trecut doar 17 cenți și nu 93 de cenți pentru fiecare dolar cheltuit pentru consum ? În acest caz ipotetic, consumul public și privat ar fi crescut cu 65%, iar investițiile in economia reală ar fi scăzut cu 72% comparativ cu nivelul efectiv al consumului și al investițiilor. Dar de ce chinezii se încăpățânează să investească atât de mult în infrastructură, în producție, în învățământ și in cercetare și nu în restaurante de lux, vilele megalomane și mașini costisitoare? Și de ce procedează aproape la fel brazilienii, rușii și indienii ? Fără îndoială, aceste întrebări sun retorice. Este evident că preferința exacerbată pentru consum, specifică americanilor, britanicilor și japonezilor, nu a contaminat încă China, India, Rusia și Brazilia. Dimpotrivă, convingerea că dezvoltare economică pe termen lung nu este posibilă decât prin sudoare și sânge este extrem de populară în statele din grupul BRIC. .Din acest motiv, ascensiunea neașteptată din ultimul deceniu a Braziliei, a Rusiei, a Indiei și mai ales a Chinei nu mai poate fi oprită. O ierarhie economică în care dominația Occidentului părea veșnică este gata să se prăbușească datorită acestei fulminante ascensiuni. Sic transit gloria mundi !

Comentarii

comentarii