Acasă Actualitate Şase prelevări de organe în primele patru luni ale anului 2013, la...

Şase prelevări de organe în primele patru luni ale anului 2013, la Spitalul Judeţean Timişoara

DISTRIBUIȚI

În noaptea de joi spre vineri, 4 -5 aprilie, de la ora 2.00, a avut loc cea de-a şasea prelevare de organe în primele patru luni ale anului 2013, după ce în noaptea de 2 spre 3 aprilie a avut loc a cincea prelevare, la Spitalul Judeţean Timişoara. Medicii de la Bucureşti şi Cluj, împreună cu medicii de la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă, din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, au prelevat ficatul, pancreasul şi rinichii de la un pacient în vârstă de 49 de ani, din Oradea. Liana Dacilescu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Timişoara, a spus că bărbatul a fost internat la unitatea sanitară din urbea de pe Bega în urmă cu 11 zile, în urma unui anevrism rupt. Din păcate, vineri noaptea, pacientul a intrat în moarte cerebrală. Familia a înţeles că nu mai era nimic de făcut pentru a fi salvat şi a decis să ajute la salvarea altor vieţi. Şi-a dat acordul pentru prelevarea organelor. Rinichii au fost preluaţi de echipa de specialişti din Cluj, iar ficatul şi pancreasul de cea din Bucureşti.    

Comentarii

comentarii