În 11 martie se împlinesc 28 ani de când de la balconul Operei, în faţa a 15.000 de cetăţeni reuniţi în Piaţa Victoriei, George Şerban a citit Proclamaţia de la Timişoara. Mai târziu, textul proclamaţiei a fost tradus în engleză, franceză şi germană. În aceeaşi zi, 11 martie, textul a fost citit şi la postul de radio Europa Liberă.
Iată cum a fost formulat celebrul Punct 8, care nu a fost pus în aplicare niciodată, deşi zeci de ani s-a încercat punerea lui în practică:
„Propunem ca Legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură pe orice listă a foştilor activişti comunişti şi a foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară. Cerem de asemenea ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunist. A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului de la realizarea profesională, până la primirea unei locuinţe de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. Activiştii însă au fost acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanţiile morale pe care trebuie să le ofere un preşedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcţii după modelul multor ţări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de preşedinte al României ar putea candida şi personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice, fără o experienţă politică deosebită. Mai propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi democratice şi clarificării poziţiei ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De abia atunci am putea face o alegere în cunoştinţă de cauză, cu cărţile pe faţă”.
În încheiere documentului se mai arată: “Acum știu de ce suntem nemulțumiți: nu acesta a fost idealul Revoluției de la Timișoara. Noi, autorii acestei Proclamații, participanți la evenimentele dintre16 și 22 decembrie 1989, nu considerăm Revoluția încheiată. O vom continua pașnic, dar ferm. După ce am înfruntat și am învins, fără ajutorul nimănui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni și nimic nu ne mai poate intimida”.
