Cunoscând realitatea nevoilor de îngrijiri medicale a individului în scopul asigurării sănătății publice, cadrele și studenții Facultății de Stomatologie ai U.V.V.G. Arad se implică, în aceasta perioadă, atât în asigurarea calității sănătății orale a comunității prin programele de prevenție oro-dentară, cât și în îmbunătățirea actului medical stomatologic, prin Centrul Clinic International de Microscopie în Stomatologie „Vasile Goldiș” Arad.
În premieră pentru municipiul Arad, s-a semnat un contract de prestări servicii medicale stomatologice, între Fundația Universitară „Vasile Goldiș” Arad – Centrul Clinic International de Microscopie în Stomatologie „Vasile Goldiș” și Consiliul Local al Municipiului Arad – Direcția de asistență socială. Prin acest contract, persoanele cu venituri reduse, cu venit minim garantat, beneficiari ai alocației pentru susținere a familiei și persoanele fără adăpost vor putea beneficia de servicii stomatologice de înaltă calitate.
Concomitent, în această perioadă, la Facultatea de Stomatologie se desfășoară proiectul „Atelier “Copii Happy-Dent”- Acțiuni de prevenție, Editia 2, ca parte a programelor de prevenție oro-dentară, proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad.
Proiectul se desfășoară la 4 scoli din județ: Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici, Liceul Tehnologic Vinga, Școala Gimnazială Fiscut și Școala Gimnaziala Șagu. În cadrul proiectului, studenții și cadrele facultății vor aborda teme de interes pentru copii, legate de normele de igienă bucală, dar și de însușire a unor obiceiuri de igienă orală și alimentară, cu conștientizarea micului pacient asupra importanței stării de sănătate orală.
Prima vizită a studenților și cadrelor Facultății de Stomatologie a fost la Liceul Tehnologic „Ion Creangă” din Curtici, unde cei mici și-au primit oaspeții cu mult entuziasm. Au fost abordate câteva teme de interes : noțiuni despre dinții temporari si permanenți, rolul dinților, importanța igienei, regulile de igiena orală, vizita la medicul stomatolog, rolul alimentației în sănătatea dentară. Prin activități interactive, exemplificări pe mulaje, jocuri și filmulețe animate, micii pacienți au deprins toate noțiunile, care pot fi aplicate în viața de zi cu zi, și astfel se pot evita problemele dentare.
Studiile arată că una dintre cele mai frecvente afecțiuni orale la nivel global (60-90%) este caria dentară, iar studenții Facultății de Stomatologie de la Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad sunt determinați să îi ajute pe cei mici să-și însușească cât mai multe informații din sfera igienei orale, pentru a preveni apariția cariilor dentare.