“Am mai fost cu vaporul mare pe vremea când se pleca din Mangalia în croaziere de două ore în larg. Sunt plăcute plimbările cu vaporaşele, mai ai ce să faci cu copiii vara, în vacanţă sau unde să-ţi duci musafirii”, ne-a spus o pensionară care era tare încântată de călătorie.
În aceste zile, vaporaşele vor circula între orele 9.00 – 21.00 şi au o frecvenţă din 45 în 45 de minute, iar viteza maximă de deplasare este de 12 km/oră, care se reduce la 5 km/oră, la poduri. Într-o cursă se pot îmbarca maximum 50 de persoane, toţi, pe scaune.
Echipajul de bord este format din minimum două persoane, un timonier şi marinar sau căpitanul şi un marinar, dar în cursele actuale, pentru siguranţa pasagerilor, sunt trei persoane la bord: un timonier şi doi marinari.
Comentarii
comentarii