Acasă Eveniment Autostrada Vestului începe să prindă contur, în zona oraşului Deva

Autostrada Vestului începe să prindă contur, în zona oraşului Deva

DISTRIBUIȚI

Autostrada Vestului începe să se contureze pe zi ce trece. După ce s-a dat în funcţiune primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj (9,5 kilometri), acum lucrările continuă pe Autostrada Vestului. Tronsonul al doilea din autostrada Timişoara-Lugoj este în evaluare la CNADR, iar lucrările nu au început. Dacă mergem puţin mai departe, acolo unde duce Autostrada Vestului, în zona Devei, vedem că pe tronsonul Şoimuş-Uroi, nod rutier Simeria, sistemul rutier este complet pozat, inclusiv strat de uzură – 17 kilometri, glisierele – parapeţii centrali şi laterali sunt pozaţi, lipsind doar marcajul. În ceea ce priveşte cel mai mare pod din România, cel de la Uroi – 720 de metri – constructorul Strabag depune eforturi pentru finalizarea hidroizolaţiei, iar asfaltarea a început pe sensul de circulaţie spre Şoimuş. Constructorul apreciază terminarea în circa două săptămâni a întregului pod, un singur punct neterminat rămâne – zidul de sprijin, în apropiere de localitatea Şoimuş, mal Mureş, unde se lucrează la fundaţia zidului de sprijin, restul de drum de acces de la DN 7 spre autostradă, inclusiv sensul giratoriu, fiind terminate.

Nodul rutier spre Simeria este în fază avansată de execuţie
 

Pe tronsonul 2, Simeria – Orăştie (Gelmar), constructorul este în fază de finalzare a podului peste Strei, se montează grinzile principale, iar nodul rutier spre Simeria este în fază avansată de execuţie. Supratraversarea autostrăzii în dreptul localităţii Turdaş are podul terminat, urmează terminarea săpăturii şi finalizarea unui tronson de circa un kilometru în stadiu de fundaţie. Tot în continuarea lotului Deva-Orăştie, pe lotul 1 al autostrăzii Orăştie-Sebeş, constructorul a avansat foarte mult în ultima lună, majoritatea podurilor sunt la faza de suprastructură, montare grinzi şi suprabetonări, pe o porţiune de circa un kilometru s-a turnat deja primul strat de balast stabilizat. „Dificultatea deosebită a acestui tronson de 20 de kilometri este volumul extrem de mare de săpătură şi umplutură, autostrada având traseu în debleu şi rambleu, iar principalul pod peste calea ferată, în apropierea localităţii Gelmar, are grinzile longitudinale în mare parte montate. Zilele trecute a avut loc şi montarea peste calea ferată”, spune Marius Popovici, inginer, consultant în domeniul construcţiilor civile, hidrotehnice şi rutiere.

 

Comentarii

comentarii