Acasă Actualitate Autoturism incendiat la Reșița

Autoturism incendiat la Reșița

DISTRIBUIȚI

incendiu la masinaUn incendiu a izbucnit joi dimineața, în jurul orei 5, la un autoturism din Reșița. Pompierii militari au fost chemați să stingă focul aprins inițial sub capota automobilului, un Volkswagen Passat. Maşina era parcată pe Aleea Tranadafirilor din municipiu, iar la sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără la motor, cu risc mare de extindere la celelalte autoturisme parcate în apropiere. „Din fericire, în urma acestei situaţii nu au rezultat răniţi, iar focul a fost stins înainte ca acesta să cuprindă şi alte autoturisme”, a declarat Ancuţa Balint, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin. La rândul lor, poliţiştii spun că în urma cercetărilor efectuate de echipa deplasată la faţa locului s-a constatat că autoturismul înmatriculat în străinătate aparţine unui bărbat, în vârstă de 35 de ani, care a declarat că nu a avut niciun conflict cu vreo persoană. Din primele cercetări cauza probabilă a incendiului ar fi pornit de la una dintre anvelope, însă la faţa locului nu a fost găsit niciun recipient cu substanţe inflamabile. În cauză se continuă investigaţiile fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, cu posibil autor necunoscut.

Comentarii

comentarii