Acasă Eveniment Autoutilitară confiscată, la P.T.F. Nădlac II, marți, la puțin timp după ce...

Autoutilitară confiscată, la P.T.F. Nădlac II, marți, la puțin timp după ce a fost dată în căutare

895
DISTRIBUIȚI

O autoutilitară, căutată de autoritățile române, a fost indisponibilizată la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, pe 7 aprilie, la ora 17.00. La volanul vehiculului care se pregătea să iasă din țară era un bărbat român, în vârstă de 39 de ani.

Autoutilitară era un Ford Transit, fabricat în 2018, iar în baza de date figura ca „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă tot în aceeași zi, de autorităţile din România. Șoferul a declarat că este angajat al firmei care deţine mijlocul de transport şi nu avea cunoştinţă despre faptul că autoutilitara se află în atenţia autorităţilor.

„Mijlocul de transport, în valoare de 13.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Comentarii

comentarii