Concertul simfonic al Filarmonicii „Banatul” de vineri, 4 iunie, va fi condus de la pupitrul dirijoral de Cristian Florea şi va avea următorul program, Uvertura la Opera „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”, de Richard Wagner, Simfonia a IV-a, în la major, op. 90 „Italiana”, de Felix Mendelssohn Bartholdy şi Concertul pentru vioară şi orchestră, în re major, op. 77, de Johannes Brahms. „Plecat la băi la Marienbad imediat după terminarea operei „Tannhäuser”,1845, Wagner citeşte într-o carte privind istoria artei şi literaturii germane despre concursurile ce se desfăşurau între cântăreţi, în epoca medievală. Îl încântă un atare subiect, deoarece putea compune o operă care să fie o continuare a celei pe care tocmai o terminase. Mai exista un motiv: dorea să speculeze subiectul, prezentând printr-o legendă străveche problematica actuală a muzicii timpului său. Având multe alte proiecte în minte, abandonează munca la „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”, cum dorea să se cheme noua operă. […] În toamna anului 1861, vizitând un muzeu din Veneţia, unde a fost invitat de prietenul său Otto Wesendonk, privind tablouri cu teme de muzică din secolul XVI, îi revin în minte vechile planuri despre maeştrii cântăreţi. Probabil şi influenţa frumoasei soţii a lui Otto, Mathilda, pe care Wagner o adora în taină, l-a determinat să reia lucrările la opera care va deveni cea mai cântată şi astfel cea mai cunoscută creaţie a sa. A terminat lucrarea în octombrie 1867. Uvertura, care conţine majoritatea temelor importante şi care reprezintă personajele centrale, a fost scrisă mult înaintea finalizării operei. Wagner însuşi a dirijat-o în câteva concerte”, ne povesteşte concert-maestrul dr. Mircea Tătaru. Felix Mendelssohn Bartholdy îşi încheia pe 13 martie 1833, la Berlin, Simfonia a IV-a, în la major, op. 90, supradenumită „Italiana”. „Făcând un turneu în Europa, Mendelssohn a fost inspirat de strălucirea luminii, de culorile şi de întreaga atmosferă din Italia şi a hotărât să compună o simfonie. Îi scria surorii sale, Fanny, că simfonia pe care o începuse va fi cea mai fericită şi plină de bucurie compoziţie a sa. […] O muzică aparent simplă, dar plină de entuziasm şi bucurie de viaţă”, continuă dl. Tătaru. „Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 77, este unul dintre cele mai cunoscute şi iubite concerte de vioară. Este început în vara anului 1878 şi se înscrie în aproape acelaşi tipar ca şi concertele pentru pian şi orchestră, adică o simfonie cu un instrument solistic. El reia estetica concertului lui Beethoven în sensul exploatării resurselor expresive, profund dramatice ale viorii, demonstrând că acest instrument nu este numai pentru virtuozitate, fantezii şi efecte lirice. Brahms a dedicat acest concert lui Joachim, care pe tot parcursul elaborării l-a sfătuit în legătură cu partea solistică”, încheie dl. Tătaru. Concertul va avea drept solistă pe violonista Maria Florea.
