Maestrul Romeo Rîmbu, dirijorul concertului simfonic din 12 ianuarie, de la Filarmonica Banatul Timişoara, ne propune un program integral Claude Debussy, de la ora 19.00, având în vedere că peste două luni se împlinesc 100 de ani de la moartea marelui compozitorul francez.
Astfel, vom putea asculta Preludiu la după-amiaza unui faun, Fantezia pentru pian şi orchestră în sol major, Dans sacru şi Dans profan pentru pian şi orchestră şi Mica suită pentru orchestră.
Concert-maestrul Filarmonicii Banatul, Mircea Tătaru, a explicat că Debussy a decedat la finele lui martie 1918 ca urmare a unui cancer rectal. Cu toate că a fost supus unei operaţii de colectomie, una din primele în acea vreme, după o scurtă perioadă de mici speranţe, la 25 martie s-a stins. Puţin înainte fiind frustrat de dificultăţile întâmpinate dimineaţa la îmbrăcare, se exprima nervos — „toate muncile lui Hercule în una”. La înmormântare nu a fost nimeni, Parisul fiind bombardat de trupele germane. Străzile erau goale. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare. În anul următor a fost înmormântat în alt cimitir, cu onoruri cuvenite. Tot acolo a fost îngropată şi fiica lui, Emma, un an mai târziu, victima unui tratament greşit efectuat de medici.
La început vom asculta un adevărat manifest al impresionismului francez, Preludiu la după-amiaza unui faun. Lucrarea ilustrează o poezie pastorală a lui Mallarmé, într-un fel original şi foarte liber, Debussy urmărind să prezinte decoruri muzicale succesive prin care trec visele unui faun în toropeala unei după-amieze de vară. Acest admirabil poet al sunetelor a folosit substratul programatic pentru a-şi dezvălui impresiile stârnite de poezia preferată. Lirism, unduiri, culori, armonii, magie, toate pot fi întâlnite în această capodoperă saturată de miraj impresionist. Ascultătorul este invitat să renunţe la descoperiri de sensuri, fiind mai aproape de muzică dacă se lasă în voia simţurilor şi propriei sensibilităţi.
Urmează o lucrare concertantă, Fantezia pentru pian. Unii muzicologi ai vremii spuneau că lucrarea este un Debussy fără alte influenţe, alţii că ar fi fost influenţat de Simfonia cévenole a lui Vincent d`Indy, sau chiar de muzica folclorului insulei Java. Într-adevăr, Debussy a ascultat această muzică la Expoziţia universală de la Paris în 1889. El a început lucrările la Fantezie în acelaşi an, în octombrie şi a terminat compoziţia în aprilie 1890. Nu se ştie de ce Debussy a dorit să retragă lucrarea încă în timpului repetiţiilor. Cronicari ai vremii motivau această retragere prin faptul că Vincent d`Indy, prietenul său, se plângea că nu are destule repetiţii şi că ar fi fost bine să se cânte doar prima parte. Debussy nu ar fi acceptat acest lucru. Până la urmă concertul s-a ţinut, dirijor fiind Vincent d`Indy, doar la un an după moartea compozitorului. Este structurată în trei mişcări, la fel ca un concert de pian şi se bazează pe o temă ciclică. Vineri seara o vom asculta în interpretarea pianistei Andreea Dumitrescu. Tot Andreea va interpreta şi cele două dansuri care urmează, în original compuse pentru harpă. Faimoasa firmă de instrumente Pleyel i-a cerut lui Debussy să compună o piesă- test pentru viitoarele harpe cromatice pe care vroia să le construiască pentru Conservatorul din Bruxelles. Aceasta pentru că el avea un simţ deosebit de a intui ascunsele resurse ale harpei. Pornind încă de la Rimski Korsakov, apoi Debussy, s-a compus tot mai bine pentru acest instrument, formându-i în toate sensurile un înnoitor limbaj expresiv. Astfel s-au născut cele două dansuri, Dans sacru şi Dans profan. Primul este mai liber în formă, mai static, cu acorduri prelungi, precum o incantaţie improvizată. Dans profan este alcătuit din variaţii libere cu şiraguri de sonorităţi.
Mica suită a fost compusă pe parcursul a trei ani, între 1886 şi 1889, bineînţeles cu pauze, pentru a realiza alte proiecte. Original a fost compusă pentru pian la patru mâini. Premiera s-a petrecut la 2 februarie, într-un salon din Paris, când Debussy a cântat-o împreună cu pianistul Jacques Durand, un mare editor de partituri muzicale din Franţa. De fapt se pare că Durand i-ar fi cerut compozitorului o lucrare mai accesibilă şi mai simplă pe care să o poată cânta şi el. În 1907 lucrarea s-a născut din nou când Mica suită a fost orchestrată de colegul lui Debussy — Henri Büsser şi publicată tot de editura lui Durand. Este desigur varianta pe care o vom asculta la finele concertului simfonic, dar menţionăm că această lucrare a mai cunoscut transcripţii. Una pentru clarineţi, alta pentru harpă, una pentru orchestră de suflători şi una pentru orchestră de cameră, tot pentru suflători. Lucrarea durează aproximativ 13 minute şi este structurată în patru părţi — În barcă, Cortegiu, Menuet şi Balet – a povestit Mircea Tătaru.
