Acasă Actualitate Azi începe Postul Crăciunului. Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană Timisoara

Azi începe Postul Crăciunului. Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană Timisoara

DISTRIBUIȚI

catedralaPostul Naşterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului 2016 ţine 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie şi sfârşind la 25 decembrie, periodă în care credincioşii ar trebui să consume mâncăruri de post.
Astfel se obişnuieşte ca toţi credincioşii să postească de carne, brânză şi ouă, în timp ce lunea miercurea şi vinerea se consumă mâncare fără ulei (de exemplu, cartofii fondanti) şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin. Mai mult, sâmbetele şi duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, pește şi vin.
Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consuma untdelemn şi vin; iar dacă hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie roşie atunci se face dezlegarea şi la pește. În zilele de marţi şi joi credincioşii pot consuma pește, vin sau untdelemn.
În ziua de Ajun se mănâncă abia seară şi doar: grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină şi poame, deoarece cu seminţe a ajunat şi Daniil proorocul şi cei trei tineri din Babilon, care au prevestit şi aşteptat Naşterea Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade se mănâncă de dulce – a informat calendarulortodox.ro. Se mănâncă untdelemn şi se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 şi 30 noiembrie, dar şi pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 şi 20 decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica prăznuieşte sfinţii mai importanţi.
Programul slujbelor de Crăciun la Catedrala Mitropolitană Timișoara
Vineri 24 decembrie, Ajunul Naşterii Domnului, de la orele 7:30 se va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, urmată de slujba Sfântului Maslu, iar de la orele 17 se va oficia vecernia cu litie.
Sâmbătă 25 decembrie, prima zi de Crăciun, de la orele 7:00 se va oficia utrenia, de la orele 9:30 Sfânta Liturghie arhierească, iar după-amiază de la orele 17:00 se va oficia vecernia, după care corala catedralei va susţine un concert de colinde.
Duminică 26 (a doua zi de Crăciun) şi luni 27 decembrie (Sfântul Arhidiacon Ştefan), de la orele 7:00 se va oficia utrenia, de la orele 10:00 Sfânta Liturghie, iar de la orele 17:00 vecernia.
În toate zilele premergătoare Crăciunului, preoţii catedralei vor fi de dimineaţă la dispoziţia celor care doresc să se spovedească şi se împărtăşească.

Comentarii

comentarii