Joc de gleznă pentru rectorul UVT, Marilen Pirtea?
Până la alegerile de anul viitor, locale şi parlamentare, nu a mai rămas mult timp. Partidele sunt deja cu ochi de vultur pentru găsirea celor mai potriviţi candidaţi pentru funcţiile de primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, parlamentari. Nu e uşor deloc, mai ales că nici alegerile nu mai sunt ce-au fost. Chiar deputatul PSD de Timiş, Gheorghe Ciobanu a scăpat porumbelul într-o recentă conferinţă de presă şi spunea că „nu mai ţine sistemul de acum zece ani, când toţi mergeau cu daruri la mănăstiri”.
Clasa politică românească trebuie primenită. Prea mulţi „dinozauri” au reuşit să ajungă în „arborele vieţii” numit Parlamentul României, (de) unde au prosperat în afaceri mai mult sau mai puţin dubioase. Au fost nevoiţi să prospere, pentru că un loc eligibil pe listele cu candidaţi costă, campania trebuie finanţată, electoratul trebuia „mângâiat cu amăgiri” de tot felul. De la mititeii cu muştar social-democrat, până la ajutor de tip „Bulă”, să-i treci pe bătrâni strada, chiar dacă ei nu vor.
Iar cotizaţia bănească a celor de pe liste nu este deloc neglijabilă; de exemplu, în 2008 aflam tot de la Ghiţă Ciobanu (pe atunci, candidat PDL la Primăria Timişoarei) că membrii filialei care au candidat pentru primele zece locuri eligibile pentru fotoliile de consilieri locali şi judeţeni au contribuit cu câte 4.000 de euro, suma fiind stabilită în şedinţa Biroului Judeţean al PDL Timiş. „Banii aceştia nu au fost daţi pentru a-şi cumpăra funcţiile, ci pentru a sponsoriza campania electorală”, preciza Ciobanu.
Dar adevăratul „vis american” al politicienilor timişeni cu pretenţii (pentru că domniile lor sunt subiectul scrierii noastre) este să ajungă în Parlament. Partidele îşi rotesc, şi ele, capetele în toate părţile, precum bufniţele, să găsească cei mai potriviţi candidaţi: şi ascultători, şi cu notorietate, şi cu bunăstare pentru a-şi putea finanţa campania în cât mai mare măsură, şi cu şarm.
Iar câte-un domn/doamnă căruia i se şopteşte discret că ar fi potrivit drept candidat, păi nu-şi mai încape-n haine. Face frumos, se implică, are idei, vorbeşte cu lumea, se angajează că le rezolvă problemele de orice fel (de la fântâna din curte până la creşterea venitului), deschide linie telefonică de serviciu la care răspunde prompt o voce care preia orice suspin. Abia în a doua parte a mandatului se vor văicări că se jertfesc prea mult pentru „tartorii” care i-au pedepsit cu un mandat.
Cea mai nostimă/penibilă campanie a fost pentru parlamentarele din 2008, când PDL-iştii adoptaseră o strategie cu totul inedită de a scoate voturile alegătorilor „la givan”. „Campania prin mass-media sau afişe electorale, nu merge la sat. Acolo vom merge să givănim la birt cu bărbaţii, să-i ajutăm la săpat în grădină sau la cosit fânul”, spunea Traian Stancu. Campanii penibile am văzut: Boc cu coasa-n mână şi cu „pletele” în vânt, Udrea călare cu croşeta în mână şi cu lingura în oala cu sarmale, penibili afoni cântând, alţii dansând.
A fost o lipsă de respect şi o insultă crasă la adresa inteligenţei şi a bunului simţ al alegătorilor români oneşti şi amărâţi, care nu ştiau că au votat „maimuţe”.
Adrian Cioroianu spunea că „Nu banii pot garanta numărul de voturi. (…). Cuantumul bănesc cheltuit (…) depinde invers proporţional de notorietatea candidatului. Cu cât candidatul este mai cunoscut, se presupune că trebuie să cheltui mai puţin, altfel, eşti obligat să cheltui mai mult”. Dar notorietatea ministrului Educaţiei de atunci, Anton Anton (PNL), şi timişorean pe de-asupra, nu l-a ajutat, şi-a luat bilet de avion şi a plecat la Bucureşti.
Alegerea candidatului este o problemă foarte grea; şi pentru partid şi pentru alegători. Pentru a curăţa imaginea Parlamentului de stigmatele numite „hoţi”, „profitori”, „şmecheri”, „penali”, „puturoşi”, s-a încercat coborârea vârstei aleşilor, dar am constatat cu toţii ceea ce nu ne puteam imagina. Unii dintre ce tineri erau extrem de dresaţi în şmecherii penale sau la limita penalului şi astfel ne-am trezit cu specimene de tip Monica Ritzi, Roberta Anastase, Elena Udrea, Dan Şova, Bogdan Vâlcov şi altele care, Doamne fereşte!, vor putea urma.
De ce avem Parlamentul care este? Pentru că aceia care erau deja la Putere în Executiv şi la Cotroceni au mers prea mult pe sintagma „Bani avem, informaţii avem, dosare avem; căutăm candidaţi”.
Pentru 2016 se va merge pe candidaţi puri şi curaţi ca lacrima? La care trebuie neapărat să se adauge eticheta de „excelent profesionist”. Cred că este singura cale de succes şi pentru partide (care au văzut că „aşa nu mai merge”) şi pentru cetăţeni. Parlamentul nu mai trebuie umplut cu „rebuturi” sociale care au ca scop doar căpătuiala prin legi date care să-i protejeze împotriva încălcării legi, cu nesimţiţi care ni se vor plânge după primul an de mandat că e greu să fii parlamentar sau cu incompetenţi profesional. Poate trebuie şi un filtru psihologic; în orice caz, trebuie observate şi studiate foarte atent de stafful partidului /al filialei tentaţiile şi pasiunile candidaţilor, cam cât de risipitori sunt.
Un prim nume de candidat nou? Cred că va fi rectorul UVT, prof. unv. dr. Marilen Pirtea, care lucrează puternic şi foarte înţelept la imaginea proprie, deocamdată fără vreo pată, cu şarm, inteligent, super-profesionist, bun chivernisitor al banilor UVT, performant şi pe atragerea de fonduri europene pentru proiectele instituţiei, ţinut departe de orice fel de scandaluri, cu umor bine dozat. În plus, independent politic; chiar dacă se auzise că ar putea fi candidatul PSD pentru colegiul 3 Timişoara (după plecarea Mariei Grapini în Parlamentul European), a ştiut să lanseze invitaţia neutră a candidaţilor prezidenţiabili Ponta-Iohannis la UVT (respinsă de Ponta), cu dovezi clare de simpatie liberală.
Va fi bătaie mare pe un astfel de candidat. Dacă va dori să fie, dar balanţa mea spune că va fi.
CB
