Acasă Sport BCM Bega Danzio Timişoara a reuşit imposibilul

BCM Bega Danzio Timişoara a reuşit imposibilul

DISTRIBUIȚI

Marţi, în Sala „Constantin Jude” din Timişoara, baschetbalistele clubului BCM Bega Danzio Timişoara au jucat cel mai important meci din acest sezon, împotriva formaţiei Olimpia Bucureşti. Importanţa partidei a fost dată de faptul că în funcţie de rezultatul obţinut împotriva echipei din capitală, alb-violetele reuşeau sau nu calificarea în play-off-ul Diviziei A. Jucătoarele antrenate de Dan Ionescu au intrat mai greu în meci, formaţia oaspete reuşind să preia conducerea în primele minute de joc. Emoţiile suporterilor  bănăţeni au dispărut însă repede, baschetbalistele timişorene reuşind să se distanţeze la 14 puncte după primul sfert de joc. A urmat apoi un sfert doi echilibrat, în care scorul a fost în permanenţă egal. La pauza mare, alb-violetele conduceau cu 41-26, scor ce dădea drept favorită la câştigarea partidei formaţia din Timişoara. În penultimul sfert al înfruntării, timişorenele au forţat şi şi-au asigurat un avantaj ce nu a mai putut fi recuperat de formaţia bucureşteană. Cu toate că formaţia oaspete s-a impus în utlimul sfert, pe baza unei relaxări a jocului bănăţenelor, scorul final al partidei a fost 76-53 pentru BCM Bega Danzio Timişoara, victorie ce asigură prezenţa baschetbalistelor antrenate de Dan Ionescu în faza superioară a campionatului. Vuksic, cu 15 puncte marcate, Stoenescu, cu 13 şi Moroşan, cu 10 puncte reuşite, au fost principalele marcatoare ale formaţiei timişorene. Alb-violetele vor evolua în play-off contra echipei CSM Satu Mare, primul meci având loc pe 1 aprilie, la Satu Mare. Cele două formaţii se vor înfrunta de trei ori, formaţia care se va califica fiind cea care învinge de două ori. Calificarea în faza superioară a Diviziei A este, conform declaraţiilor tehnicianului Dan Ionescu, maximum ce se putea obţine în acest sezon. Antrenorul bănăţenelor a mai spus că sezonul următor, clubul timişorean va viza câştigarea unei medalii, cu condiţia ca la echipă să mai vină câteva jucătoare de valoare.
 

Comentarii

comentarii