Acasă Actualitate Bega Bulevard 2016

Bega Bulevard 2016

DISTRIBUIȚI

În perioada 2-4 septembrie, Primăria Timişoara organizează o nouă ediţie a Festivalului Bega Bulevard, eveniment ce va avea loc între Podul Mitropolit Şaguna şi Podul Traian.
Care este obiectivul acestui important festival? Încă de la prima ediţie, în anul 2008, Festivalul Bega Bulevard a dorit să atragă atenţia timişorenilor asupra importanţei canalului Bega pentru oraş şi asupra posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă. Evenimentul  a fost gândit astfel încât să pună în evidenţă Bega din toate punctele de vedere: estetic, urbanistic, ecologic şi va concentra, pe parcursul celor trei zile, activităţi informative, de divertisment şi cultural.
Agenda festivalului va cuprinde o serie de concerte, spectacole şi numeroase activităţi pentru copii, ateliere de desen, pictură, face painting, expoziţii şi standuri de informare cu activităţi interactive, culturale şi artistice, manifestări ce se vor desfăşura între Podul Mitropolit Şaguna (Tinereţii) şi Podul Traian, în parcul Alpinet, pe malul canalului Bega şi pe apă.
Tradiţionalul concurs al răţuştelor va avea loc în data de 4 septembrie, de la ora 17.00, şi este organizat de Clubul Rotaract Timişoara, în parteneriat cu Rotary Timişoara şi Interact Timişoara. Anul acesta, fondurile strânse se vor îndrepta către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu” Timişoara, pentru amenajarea şi dotarea Clinicii Ortopedie II, în vederea prevenirii şi controlului infecţiilor nosocomiale.

Programul complet al festivalului:
Vineri 2 septembrie
18.00 Fanfara Timişoara Big Band, deschiderea oficială, alocuţiuni
18.00 Ateliere de creaţie, activităţi pentru copii, expoziții, informare interactivă organizate de partenerii festivalului: Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană, Timişoara – Capitala Tineretului din România, Asociaţia Culturală Noua Acropolă, Şcoala Babel, Atelierul Rozz, Ozz Vintage House, Asociaţia Bee Active, Infocentrul Turistic Timișoara, Grădinița Tom și Jerry, Tourmaline Boutique, Asociaţia “Ceva de spus”, Smartfit Studio, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiș, Teatrul pentru copii şi tineret Merlin, Agenţia Naţională Antidrog, Viv Art, Centrul Cultural German Timişoara, Club Sportiv Nautic Banat, ISU Banat, Formaţiunea de intervenţie Salvo, Clubul de dans sportiv Magnum Team, Asociaţia Culturală Melopolis, Şcoala de Circ, Asociaţia Club Sportiv ”Floreta” Timişoara, Hazliţii
18.30 Defilare ambarcaţiuni pe Canalul Bega
19.00 Concerte
Alexandra Uşurelu
Direcţia 5
21.30 – Film
Closer to the Moon, regia Nae Caranfil
Sâmbătă 3 septembrie
10.00 Spectacol interactiv de magie – Teatrul pentru copii şi tineret Merlin
11.00 Mini Discotecă, demonstraţii şi cursuri gratuite – Clubul de dans sportiv Magnum Team
12.00 Street dance – curs şi demonstraţii – Clubul de dans sportiv Magnum Team
10.00-20.00 Ateliere de creaţie, activităţi pentru copii, expoziții, informare interactivă organizate de: Timişoara – Capitala Tineretului din România, Asociaţia Culturală Noua Acropolă, Şcoala Babel, Atelierul Rozz, Ozz Vintage House, Asociaţia Bee Active, Infocentrul Turistic Timișoara, Grădinița Tom și Jerry, Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană, Tourmaline Boutique, Club Sportiv Nautic Banat, Asociaţia “Ceva de spus”, Smartfit Studio, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiș, Teatrul pentru copii şi tineret Merlin, Agenţia Naţională Antidrog, ISU Banat ,Viv Art, Centrul Cultural German Timişoara, Formaţiunea de intervenţie Salvo, Clubul de dans sportiv Magnum Team, Asociaţia Culturală Melopolis, Şcoala de Circ, Asociaţia Club Sportiv „Floreta” Timişoara, Hazliţii
13.00 Vinilorama cu Bogdan Puriş şi Zoltan Varga
17.00 Smartfit Games for Kids şi Smartfit Fun Games
18.00 Plimbări cu barca pe Bega – Formaţiunea Salvo
19.00 Concerte
Sonatic
Byron
Vunk
22.00 – Film
The Wave, regia Roar Uthaug
Duminică 4 septembrie
09.00 Piti Show – Radio Timişoara şi Compania Junior Phantasia
10.00 Interpretare muzicală – Asociaţia Culturală Melopolis
11.00 Mini Discotecă, demonstraţii şi cursuri gratuite – Clubul de dans sportiv Magnum Team
12.00 Smart Urban Dance – clasă de dans cu Urban Art Studio Timişoara
10.00-20.00 Ateliere de creaţie, activităţi pentru copii, expoziții, informare interactivă organizate de: Timişoara – Capitala Tineretului din România , Asociaţia Culturală Noua Acropolă, Şcoala Babel, Atelierul Rozz, Ozz Vintage House, Asociaţia Bee Active, Infocentrul Turistic Timișoara, Grădinița Tom și Jerry, Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană, Tourmaline Boutique, Asociaţia “Ceva de spus”, ISU Banat, Smartfit Studio, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiș, Teatrul pentru copii şi tineret Merlin, Agenţia Naţională Antidrog, Viv Art, Centrul Cultural German Timişoara, Club Sportiv Nautic Banat, Formaţiunea de intervenţie Salvo, Clubul de dans sportiv Magnum Team, Asociaţia Culturală Melopolis, Şcoala de Circ, Asociaţia Club Sportiv „ Floreta” Timişoara, Hazliţii
13.00 Vinilorama cu Bogdan Puriş şi Zoltan Varga
15.00 Simularea unor acţiuni de salvare pe apă – Formaţiunea SALVO
16.30 Recital Sabin Mircea Parasca
17.00 Cursa răţuştelor – Clubul Rotaract Timişoara, Clubul Rotary Timişoara şi Clubul Interact Timişoara
18.30 Concert Phaser
19.00 Plimbări cu barca pe Bega – Formaţiunea Salvo
Program acţiuni pavilioane
Sâmbătă 3 septembrie
10.00 Ateliere şi jocuri interactive – Timişoara – Capitala Tineretului din România
10.00 Atelier de pictat tricouri – Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană
10.00 Creează-ţi propria păpuşă (atelier de croitorie pentru copii) – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
10.00 Ateliere creative din materiale reciclabile – Grădinița Tom și Jerry
10.00 Portret interior, face painting – Atelierul Rozz
10.00 Ateliere de confecţionat păpuşi din carton – Teatrul pentru copii şi tineret Merlin
10.00 Activităţi informative – ISU Banat
10.00 Storytelling, muzică, arts and crafts – Şcoala Babel
10.00 Workshopuri şi activităţi de conştientizare – Asociaţia “Ceva de spus”
10.00 Sport şi socializare – Smartfit
10.00 Ateliere de educaţie muzicală non formală pentru copii – Asociaţia Culturală Melopolis
10.00 Competiţie şi atelier de săbii din spumă -Asociaţia Bee Active
10.00 Acţiuni informative – Club Sportiv Nautic Banat
10.00 Ateliere de pictură pe textile – Tourmaline Boutique
10.00 Acţiuni informative – Agenţia Naţională Antidrog
10.00 Workshopuri creative, jocuri didactice – Centrul Cultural German Timişoara
10.00 Ateliere de pictură pe piatră, modelaj cu lut – Viv Art
10.00 Acţiuni informative – Formaţiunea de intervenţie Salvo
10.00 Ateliere de jonglerii – acrobaţii – Şcoala de Circ
11.00 Demonstraţii de scrimă şi cursuri gratuite de scrimă pentru copii şi adulţi – Asociaţia Club Sportiv „Floreta” Timişoara
13.00 Acţiuni pentru copii – Hazliţii
14.00 Face painting pentru copii – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
14.00 Workshop de teatru „Teatro – Aventura” – Centrul Cultural German Timişoara
15.00 Ateliere de tango argentinian, demonstraţii şi cursuri gratuite – Clubul de dans sportiv Magnum Team
16.00 Atelier de pictură pe basorelief: reproduceri arheologice din culturile lumii – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
16.00 Ateliere de tango argentinian, demonstraţii şi cursuri gratuite – Clubul de dans sportiv Magnum Team
17.00 Programare lego – Şcoala Babel
18.00 Demonstraţii de dans, show-uri tematice – Clubul de dans sportiv Magnum Team
19.00 – 5 minute de filosofie: din răspunsurile anticilor la marile întrebări ale omului – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
19.00 Tango în aer liber – Clubul de dans sportiv Magnum Team
Duminică 4 septembrie
10.00 Ateliere şi jocuri interactive – Timişoara – Capitala Tineretului din România
10.00 Atelier de pictat tricouri – Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană
10.00 Face painting pentru copii – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
10.00 Ateliere de pictură pe piatră, modelaj cu lut – Viv Art
10.00 Acţiuni informative – Agenţia Naţională Antidrog
10.00 Acţiuni informative – Club Sportiv Nautic Banat
10.00 Ateliere creative din materiale reciclabile – Grădinița Tom și Jerry
10.00 Workshopuri şi activităţi de conştientizare – Asociaţia “Ceva de spus”
10.00 Sport şi socializare – Smartfit
10.00 Activităţi informative – ISU Banat
10.00 Ateliere de confecţionat păpuşi din carton – Teatrul pentru copii şi tineret Merlin
10.00 Acţiuni informative – Formaţiunea de intervenţie Salvo
10.00 Jocuri de mişcare – Şcoala Babel
10.00 Colorează-ţi mobilierul – Atelierul Rozz
10.00 Competiţie şi atelier de săbii din spumă – Asociaţia Bee Active
10.00 Ateliere de pictură pe textile – Tourmaline Boutique
10.00 Ateliere de educaţie muzicală non formală pentru copii – Asociaţia Culturală Melopolis
11.00 Atelier de pictură pe basorelief: reproduceri arheologice din culturile lumii – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
11.00 Demonstraţii de scrimă şi cursuri gratuite de scrimă pentru copii şi adulţi – Asociaţia Club Sportiv „Floreta” Timişoara
12.00 Acţiuni pentru copii – Hazliţii
14.30 Workshop de teatru „Teatro – Aventura” – Centrul Cultural German Timişoara
15.00 Demonstraţii de dans, show-uri tematice – Clubul de dans sportiv Magnum Team
16.00 Atelier de pictură pe basorelief: reproduceri arheologice din culturile lumii – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
16.00 Curs de vals vienez – Clubul de dans sportiv Magnum Team
18.30 Tango în aer liber, cursuri gratuite şi demonstraţii de tango – Clubul de dans sportiv Magnum Team
19.00 Calea armoniei: idei pentru o viaţă echilibrată – Asociaţia Culturală Noua Acropolă.

Comentarii

comentarii