Acasă Actualitate Bega Bulevard 2021 Timișoara

Bega Bulevard 2021 Timișoara

245
DISTRIBUIȚI

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează, în perioada 17-19 septembrie, tradiționala manifestare culturală „Bega Bulevard 2021”, un eveniment aflat la a XIV-a ediție.

”Invităm, să ni se alăture, agenții economici și persoanele fizice autorizate să prepare și să comercializeze produse alimentare, băuturi răcoritoare, ceai, cafea, comercializate exclusiv în Food Truck.  De asemenea, lansăm înspre terasele cu deschidere la canalul Bega invitația de a ne deveni parteneri în a organiza seri de concerte în cadrul evenimentului. Veniți cu noi!”, este mesajul CCM Timișoara.

Înscrierile se fac până în 15 septembrie fizic și pe adresa boe@ccmt.ro. Cererea va fi însoțită de următoarele documente: CUI, certificat constatator, avize DSV, certificate de garanție/buletine de analize a produselor, lista produselor comercializate.

Lista agenților economici acceptați va fi comunicată în data de 16 septembrie. Informații suplimentare despre condițiile de participare și selecție se pot obține la telefon 0256-498214 sau la sediul Casei de Cultură (str. Miron Costin nr.2), zilnic, între orele 12:00-14:00.

 

Comentarii

comentarii