Acasă Actualitate Biserica Ortodoxă Română a oferit sprijin umanitar în valoare de 18.823.874 lei...

Biserica Ortodoxă Română a oferit sprijin umanitar în valoare de 18.823.874 lei refugiaților din Ucraina

DISTRIBUIȚI

Pe fondul dramatic al declanșării războiului din Ucraina și al catastrofei umanitare provocată de acesta, Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile din țară, la care a participat și Mitropolia Banatului, prin Fundația „Filantropia” Timișoara, s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict declanșat de Rusia împotriva unei țări independente și suverane.

Astfel, a fost acordat ajutor multiplu refugiaților ucraineni sosiți pe teritoriul țării noastre, în Republica Moldova, precum și cetățenilor rămași în Ucraina.

Astfel, eparhiile aflate la granița cu Ucraina, Mitropolia Basarabiei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopia Tulcii, au fost primele care, în mod concret, au oferit asistență umanitară la punctele de frontieră prin care soseau și sosesc refugiații.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan, Centrul eparhial, Fundația „Filantropia” Timișoara și unele parohii din cuprinsul eparhiei noastre, cu sprijinul credincioșilor, au organizat o campanie umanitară de susținere a vecinilor noștri din Ucraina și a zecilor de mii de refugiați, din cauza războiului, în țara noastră.

Această acțiune umanitară s-a soldat cu colectarea de alimente neperisabile (zahăr, ulei, făină, orez, paste făinoase, conserve), medicamente, obiecte igienico-sanitare, pături, pilote etc, în sumă de 150.000 lei.

Pe lângă acestea, a fost colectată și suma de 55.000 lei care va fi donată pentru susținerea cheltuielilor necesare ucrainienilor refugiați din calea războiului.

Precizăm, de asemenea, că Părintele Mitropolit Ioan ține permanent legătura cu parohia și comunitatea ucraineană din Timișoara, prin intermediul cărora vor fi donate confraților noștri ucraineni și alte bunuri aflate în curs de colectare în parohiile noastre.

În același timp, au fost activate platformele online ajutăcubucurie.ro a Patriarhiei Române în colaborare cu Federația Filantropia și fiideajutor.ro a Arhiepiscopiei Iașilor.

La nivelul Patriarhiei Române, până la data de 10.03.2022, au participat la acțiuni caritabile 4.310 persoane din rândul preoților și al voluntarilor, care au asigurat asistență permanentă în cadrul unor echipe ce lucrează în ture de câte opt ore.

Sprijinul umanitar acordat a constat în bani și produse (hrană caldă, produse alimentare, hrană pentru bebeluși, produse igienico-sanitare, medicamente, pături, articole de îmbrăcăminte, jucării etc.).

La acest sprijin se adaugă o serie de servicii sociale aflate în derulare (de traducere – 42.707 beneficiari; de consiliere și orientare – 29.587 beneficiari și medicale – 9.048 beneficiari). În ceea ce privește cazarea refugiaților, au fost identificate 8.174 locuri, dintre care 7.521 cu servicii de masă incluse.

O altă componentă importantă de intervenție caritabilă a Bisericii este organizarea de transporturi umanitare. Până acum au fost realizate 128 transporturi pe teritoriul României, 47 transporturi în Ucraina și 10 transporturi în Republica Moldova.

În același context, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat o acţiune de donare de sânge numită „Donează sânge pentru Ucraina!” în cadrul Campaniei Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”, acțiune care s-a derulat în perioada 02-08 martie 2022, în colaborare cu personalul medical al Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale.

Această acțiune va continua și în zilele de 15 și 16 martie 2022 la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Până la data de 10.03.2022, ajutorul umanitar oferit de Biserica Ortodoxă Română în contextul provocat de războiul din Ucraina este în valoare de 18.823.874 lei.

 

Comentarii

comentarii