Acasă Actualitate Boc şi Boagiu vin să dea startul lucrărilor la autostrada Timişoara-Lugoj

Boc şi Boagiu vin să dea startul lucrărilor la autostrada Timişoara-Lugoj

DISTRIBUIȚI

Nu s-au uscat încă urmele paşilor lor pe autostrada Timişoara-Arad – acum două săptămâni, atunci când primul ministru şi o bună parte din guvern au fost la Timişoara sub fluierăturile şi scandările protestanţilor, că acum cei doi miniştri al căror nume de familie începe cu B (Emil Boc – premier şi Anca Boagiu – ministru al Transporturilor) vor veni din nou în apropierea oraşului de pe Bega. De data aceasta nu vor face altceva decât să dea startul lucrărilor la autostrada Timişoara-Lugoj – un tronson de autostradă ce este aşteptat de mult timp de timişoreni şi lugojeni.

Nu că drumul spre Lugoj ar fi rău, dar în acest fel oamenii din vestul ţării au vreo speranţă că autostrada va continua mai departe şi vom avea drumuri care nu fugăresc investitorii în perioada de criză, ci îi atrag. Oricum, după ce vor trece rapid pe la Arad, ministeriabilii vor ajunge lângă Timişoara, la Giarmata… unde vor da drumul unui nou tronson de autostradă. N-ar fi rău să se şi termine într-un timp rezonabil construcţia autostrăzii. Drumuri s-au început multe în zonă şi nu puţine s-au terminat după 20 de ani – când şi asfaltul a uitat de ce a fost aşternut acolo…

Comentarii

comentarii