Acasă Cultura Bookfest 2019 Timișoara s-a deschis, la CRAF Timișoara

Bookfest 2019 Timișoara s-a deschis, la CRAF Timișoara

314
DISTRIBUIȚI

Joi, 4 aprilie, de la ora 12:00, la Centrul de Afaceri Timișoara, a fost deschis oficial Bookfest 2019, în prezența primarului Nicolae Robu, a lui Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor din România, organizatorul manifestării, și a lui Rodica Olinic, din partea CCIAT.

Primarul Robu a spus: “Îi felicit pe organizatori care aduc și în acest an față în față ofertantul de carte cu cititorul, îi felicit pe cei care au înțeles importanța cărții și vin la salon. Timișoara va fi Capitală Culturală a Culturii în 2021. Asta ne obligă în plus. Bookfest este la loc de frunte cu ceea ce se întâmplă pe plan cultural în Timișoara”.

Mihai Mitrică a explicat de ce se citește puțin în România și a mulțumit partenerilor în organizarea Bookfest 2019 Timișoara.

„De șapte ediții avem parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru care îi mulțumesc domnului Nicolae Robu. Parteneriatul ne-a ajutat să aducem alături de timișoreni personalități dintre cele mai importante ale culturii. Mulțumim și CCIAT care ne-a susținut. Pe de altă parte, trebuie să spunem că în România există cea mai mică piață de carte din Uniunea Europeană – 60 de milioane de euro pe an. În Bulgaria, unde există o populație mai mică cu 50% față de țara noastră, piața de carte este tot de 60 de milioane de euro, iar în Ungaria, tot de 160 de milioane de euro, care are o populație tot la jumătatea României. În Germania, piața de carte este de 9 miliarde de euro anual.

De ce ne aflăm în această situație? E o lipsă a infrastructurii și nu există librării în mediul rural. 250 de puncte de vânzare a cărții există la nivel național, concentrate în orașe. Nu există librării la sate, deși 49% din populație se află la sat. Ce reușește online-ul să acopere este foarte puțin. În general, se citește multă ficțiune, fiindcă omul are nevoie de delectare, dar există interes și de cartea de nonfincțiune, atât pentru titluri străine, cât și românești”, a spus Mihai Mitrică.

Rodica Olinic a transmis mesajul Floricăi Chiriță, directorul executiv al CCIAT, și a întregii echipe care a ajutat la organizarea salonului de carte.

“Mulțumesc că CCIAT a fost ales ca partener de Asociația Editorilor din România. Mulțumim Primăriei Timișoara, UVT și bibliotecii și celor 38 de expozanți – distribuitori de carte și edituri. Este o onoare să participi la deschiderea Bookfest 2019 Timișoara. Noi suntem mândri că Timișoara este considerat orașul premierelor. În acest context cea de-a opt ediției a Bookfest se desfășoară sub semnul premierelor. Programul este impresionant și aici sunt prezentate peste 25.000 de titluri”, a spus Olinic.

La Bookfest se află și un stand foarte interesant numit Noir Timișoara.

Scriitorul Lucian Vasile Szabo din cadrul Helion, ne-a explicat:

“Am organizat acest stand cu cărți polițiste detectiviste, horor și științifico fantastice unde publică scriitorii din Timișoara. Îi amintim pe Daniel Timariu, pe Cristi Vicol sau pe Lucian Vasile Szabo. Vor mai veni și alte cărți. Vineri, va fi lansat volumul Noir de Timișoara, unde publică povestiri 5 autori din Timișoara și 5 invitați – apărut la editura Tritonic”.

Piața de carte în România a crescut în 2018 cu 10%

Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România. Cea de-a opta ediție  a Salonului se va desfășura în perioada 4-7 aprilie la Centrul Regional de Afaceri.

La fel ca la toate edițiile Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia. În toate cele patru zile, Bookfest Timișoara va putea fi vizitat între orele 10:00 și 20:00.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

Comentarii

comentarii