Acasă Actualitate Braconaj la Coşteiu

Braconaj la Coşteiu

DISTRIBUIȚI

A împuşcat un fazan, deşi putea să vâneze doar raţe
Poliţiştii din Coşteiu au oprit, în cursul zilei de marţi, la intersecţia DN 6 cu DJ 609B, un autoturism în care se găseau doi bărbaţi din localitate: Ioan B., în vârstă de 48 de ani, şi fiul său, Ioan B.G., de 26 de ani. Cu ocazia controlului efectuat asupra maşinii, oamenii legii au descoperit  o armă de vânătoare cu alice, calibru 12/70, o armă de vânătoare cu alice calibru 16/2, trei cartuşe cu proiectil unic, 29 de cartuşe cu alice, 10 cartuşe calibru 12 şi un rucsac în care se găsea un fazan împuşcat. În urma verificărilor s-a stabilit că Ioan B. este membru vânător în cadrul AJVPS Timiş – Clubul de Vânătoare Lugoj şi este deţinător legal al armelor de vânătoare. Acesta le-a prezentat poliţiştilor o autorizaţie colectivă de vânătoare tip A, valabilă pentru zilele de 4 şi 5 ianuarie 2011, pentru specia raţă comună. Cum asupra sa s-a găsit o altă specie de vânat decât cea înscrisă în autorizaţie, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de braconaj, conform Legii 407/2006.

Comentarii

comentarii