Acasă Editorial Băsescu, faţă cu Opoziţia

Băsescu, faţă cu Opoziţia

409
DISTRIBUIȚI

Abia  joi, 23 septembrie 2010, la ora prânzului, am auzit, în direct, răspicat, cu ton hotărât, ceea ce lumea aştepta de luni de zile (cel puţin!): Opoziţia, prin vocea lui Victor Ponta, a  anunţat că, în cazul în care Băsescu va promulga  Legea  Pensiilor,  votată în parlament prin furt, formula „în direct”, atunci Opoziţia va cere suspendarea lui Băsescu. La această oră, conform ultimelor sondaje, Băsescu  ar mai fi ales de 9 la sută dintre români. O realitate pe care ar trebui să şi-o asume şi Băsescu şi ai lui. Toţi. Mizeria din ţară a ajuns la cote paroxistice, ura dintre români şi Putere este atât de mare încât poate degenera, în orice clipă, într-o mare luptă de stradă. Dacă în ’89 revoluţia a fost făcută de omeni  tineri şi de bănăţeni (să nu uităm că a început la Timişoara, cu o săptămână  înaintea altor oraşe!), acum, semnele sunt că ea poate fi făcută de persoane mai în vârstă şi de moldoveni. Moldova este acum mai  activă şi mai revoltată decât orice altă parte a ţării. Curajul oamenilor de acolo este mobilizator. La noi, la Timişoara, au fost abia câteva zeci de persoane în faţa prefecturii. Nimic sonor. Există acum, din partea bănăţenilor, o lehamite şi un dezgust faţă de Putere, mai ales că destui  au susţinut  această formulă  politică, unii recunoscând acum, cu amărăciune, penibilul infantilism de care au dat dovadă. Votul este o opţiune. El ţine de inteligenţă,  cultură, mentalitate, convingeri. Ţine de om, pur şi simplu. La noi, a  ţinut mereu de credulitate, de manipulare, de numărul de găletuşe colorate, de cozonaci (a la Maria Antoaneta),  creioane colorate şi alte minciuni, numite „elemente de comunicare vizuală”, folosite, după modelul american, pentru atragerea naivilor… Vehemenţa şi agresivitatea lui Băsescu sunt semnele slăbiciunii şi ale incertitudinii. O singură certitudine ar trebui să aibă: ieşirea sa pe uşa din dos a istoriei României. Doar fanarioţii au mai îndrăznit  să-şi bată joc de ţara asta aşa cum îşi bat ei, clica Băsescu şi el, capul însuşi! Pentru prima dată, la manifestaţiile de stradă, solidari cu funcţionarii, profesorii şi medicii, sunt poliţiştii şi jandarmii. Băsescu are o problemă.  Cunosc membri PDL care se simt ruşinaţi de ceea ce fac mincinoşii de la Bucureşti cu ţara. Le este jenă de alegători şi,  mai ales, au gânduri  privind detaşarea de Băsescu. O să facă un alt partid? Au să-l scoată în afara ariei de influenţă a PDL pe Băsescu? Istoria  imediată va arăta asta. Nu mai este mult. Nici măcar o iarnă. Nici măcar o zăpadă. Un vânt. Un gând. Gata! Gata cu el şi gaşca de  lacomi. Cristian Tudor Popescu  îi ura lui Băsescu, într-un editorial: „Du-te!”. Fac la fel, cu mare încredere în CTP şi-n inteligenţa lui. Adaug: du-te odată!!!

Comentarii

comentarii