.jpg)
Înscrierea într-o competiţie, în România, pentru un rol, fie el profesional, fie din lumea ONG-urilor, fie pentru promovare, pur şi simplu, transformă oamenii din colegi, prieteni, camarazi, în… duşmani! Avem nespus de multe exemple în politică, sport, organizaţii nonguvernamentale, dar, în ultima vreme, mai ales în mediul academic. Legea educaţiei, care-i aduce acum pe terenul competiţiei pentru posturile de rectori sau la vârful senatului pentru vreo universitate, a generat tehnici de comunicare, lobby, negociere, unele mai bizare decât altele, ba, adesea, caraghioase. Am văzut oameni, până ieri aproape drăguţi, transformaţi, sub „bagheta” câte unui „consilier de imagine”, din oameni decenţi în personaje de desene animate. Am văzut disperarea în ochii unora dintre ei, transformarea expresiilor lor, ca şi cum urmează… sfârşitul lumii! Poate că sfatul înţelept, conform căruia decenţa aduce mai mult profit decât orgoliul, ar trebui rememorat, din vreme în vreme. La Universitatea de Vest, lucrurile au fost simple, rectorul a fost ales din primul tur, complicaţiile, şi ele, minime. Urmează, la Universitatea Politehnică, turul doi, după ce în competiţie au fost şase candidaţi, fiecare cu drepturile sale. Pregătirile pentru turul doi au scos la iveală atitudini despre care, cu mare efort, am putea aprecia ca fiind din lumea academică: complicităţi, trocuri, lansări de zvonuri, chiar unele ameninţări, tentative de demontare a realităţilor, atacuri la nivelurile unor percepţii care ar fi dus la interpretări eronate. Dacă poziţia domnului Robu, de candidat la funcţia de preşedinte al senatului, s-a transformat în cea de preşedinte efectiv, atunci lupta s-a mutat în planul în care a apărut candidatul Radu Vasiu, în opoziţie cu Viorel Şerban, pentru turul doi. Domnul Şerban şi-a ales ca… viitor prorector pe unul dintre foştii contracandidaţi, pe un domn profesor care a afirmat public că vine în competiţie cu un proiect managerial opus total echipei Robu. Dacă din „echipa Robu” a făcut parte şi domnul Şerban, cum este posibil ca, acum, domnul Şerban să-l creadă onest, sincer şi devotat pe cel care i se alătură din polul de fost contracandidat, cu voturi, cu tot ce are pentru o campanie (aproape politică)? Ce aduce, oare, misterios, această miză? De ce este atât de aprigă lupta? Pentru că nu mai este competiţie! Sau partidul încă la putere, pe ultima sută de metri a energiilor pe care le mai poate compune, cu ultimele suflări, are, într-adevăr, un plan monstruos de a pune mâna pe universităţi? Pe unele dintre ele… Am fost bombardaţi de comentarii ( pe site-ul ziarului), dar asta este democraţia şi libertatea opiniilor, referitoare la simpatiile mele personale. Mulţumesc pentru că se observă că nu fac parte din „partidul ipocriţilor”, la mare modă şi el, dar, vă rog să credeţi, dragi cititori, că observaţiile despre ipocrizie, luptă politică, meschinărie, aranjamente de culise portocalii nu au legătură cu respectul pe care-l port unor oameni impecabili din Universitatea Politehnică, căreia îi datorez temeinicia în aplicarea logicii, lucruri învăţate la matematică (ca ştiinţă), dar şi la matematica vieţii. Această ştiinţă chiar nu are nimic de a face cu ipocriziile conjuncturale. Deci, dacă Dumnezeu se va uita puţin spre Timişoara, la Universitatea Politehnică, după turul doi, va fi un rector demn de locul pe care-l va câştiga… cu luptă transparentă şi cinstită. Acesta ar putea fi profesorul Vasiu.
