Unul dintre cele mai noi moduri de operare pentru obţinerea datelor în vederea clonării cardului este “bucla libaneză” – un dispozitiv care se montează la gura bancomatului şi care blochează cardul înăuntru.
Imediat apare un “binevoitor” care îşi oferă ajutorul, află PIN-ul chiar de la client şi, după plecarea acestuia, scoate cardul din bancomat.
Pentru a nu fi victimă a infracţiunilor de tip skimming, poliţiştii vă recomandă:
- Nu lăsaţi la vedere chitanţe, facturi sau alte documente care conţin informaţii despre cardul dumneavoastră bancar!
- Anunţaţi imediat banca dacă vă schimbaţi datele personale (adresa, număr de telefon, etc.).
- Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu cereţi şi nu permiteţi ajutorul nimănui şi mai ales nu spuneţi nimănui PIN-ul!
- Nu permiteţi nimănui să stea aproape de dumneavoastră atunci când introduceţi PIN-ul!
- Acoperiţi tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN şi verificaţi autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar.
- Posesorii de carduri trebuie să verifice dacă pe tastatura originală a bancomatului nu a fost aplicată o tastatură falsă, care permite reţinerea codului PIN introdus.
- Înainte de a efectua orice operaţiune de extragere de numerar, este bine ca utilizatorii să tragă uşor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde.