Acasă Cultura Calendarul săptămânal al evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș

Calendarul săptămânal al evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș propune timișenilor, prin instituțiile sale de cultură, în această săptămână, expoziții temporare și permanente, precum și teatru de păpuși.

Centrul Multifuncțional Bastion ne aduce în atenție expoziția „Connection” – prezintă lucrările a trei pictori din țări și spații culturale diferite, în cadrul căreia fiecare tablou expus este o fereastră către lumea interioară a autorilor, un pas către partea delicată a sufletului, care ne îngăduie să îi cunoaştem și să-i înţelegem prin intermediul artei.

De asemenea, continuă înscrierile pentru Festivalul – Concurs Lada cu Zestre, ediția a XVII-a, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș. Detalii se găsesc pe pagina web: www.cecart.ro.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara pune în scenă pentru cei mai mici dintre noi, spectacolul „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”. Biletele se pot achiziționa de la casieria teatrului cât și online accesând linkul: https://www.bilete.ro/cauta/?q=teatrul+merlin

Descoperiți mai jos calendarul activităților culturale din perioada 27 februarie – 3 martie.

MARȚI, 27 FEBRUARIE

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

Expoziția temporară ,,Homage Jackson Pollock”, de artistele Corina Nani și Eugenia Elena Riemschneider, American Corner;

Expoziția de artă plastică „Brâncuși în conștiința românilor”, Casa Tineretului.

Centrul Multifuncțional Bastion

Expoziția „Connection”, de artiștii Buzea Flavius Tiberiu, Otto Anton Forster şi Teodora Pop, ora 19:00.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

Expoziția „Timp sacru”, Galeria Pod.

MIERCURI, 28 FEBRUARIE

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

Expoziția temporară de artă plastică ,,Washington DC”, de artistul Sebastian Alexa, American Corner;

Muzeul Național al Banatului

Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;

Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;

Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;

Expoziția „Logics and shapes”, Bastion Maria Theresia, parter;

Expoziția „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului”;

Expoziția „Arme care au făurit România”;

Expoziția „Gărâna 2023”, atelier de creație, Bastion Maria Theresia, mansarda B2;

Expoziția „CyberMoon: Exploring Art in the Age of Robotics, Bastion Maria Theresia, etaj I.

Muzeul Național de Artă Timișoara

MNArT Open View: „Hyphen – Cratimă” de artistul Paul Neagu;

Expoziție temporară „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă”;

Expoziția temporară „Neoavangarda Timișoreană – concept și contextualitate”;

„Ecorșeul”, lucrare expusă în Depozitul Vizitabil, etaj I;

Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;

Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;

Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;

Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;

Expoziția în aer liber;

Expoziția „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, Sala Pavilionară;

Expoziția „Banatul Otoman – Restituiri culturale”, Sala Expozițională.

JOI, 29 FEBRUARIE

Expoziția „Connection”, de artiștii Buzea Flavius Tiberiu, Otto Anton Forster şi Teodora Pop.

VINERI, 1 MARTIE

Expoziția „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, în Sala Expozițională Pavilionară;

Expoziția „Banatul Otoman – Restituiri culturale”.

SÂMBĂTĂ, 2 MARTIE

Muzeul Național al Banatului

Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;

Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;

Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;

Expoziția „Logics and shapes”, Bastion Maria Theresia, parter;

Expoziția „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului”;

Expoziția „Arme care au făurit România”;

Expoziția „Gărâna 2023”, atelier de creație, Bastion Maria Theresia, mansarda B2;

Expoziția „CyberMoon: Exploring Art in the Age of Robotics, Bastion Maria Theresia, etaj I.

Muzeul Național de Artă Timișoara

MNArT Open View: „Hyphen – Cratimă” de artistul Paul Neagu;

Expoziție temporară „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă”;

Expoziția temporară „Neoavangarda Timișoreană – concept și contextualitate”;

„Ecorșeul”, lucrare expusă în Depozitul Vizitabil, etaj I;

Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;

Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;

Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;

Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;

Expoziția în aer liber;

Expoziția „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, Sala Pavilionară;

Expoziția „Banatul Otoman – Restituiri culturale”, Sala Expozițională.

DUMINICĂ, 3 MARTIE

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara

Spectacol „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”, all family, ora 11:00 și ora 13:00.

Comentarii

comentarii