Acasă Actualitate Calmatoare de trafic la intrarea în tunelul de la Bastion?

Calmatoare de trafic la intrarea în tunelul de la Bastion?

DISTRIBUIȚI

Reabilitarea Bastionului s-a terminat. S-a făcut recepţia şi acum se află în perioada de garanţie. Din păcate, sunt unele lucruri care mai necesită corecturi. Partea pe sub care trec maşinile (tunelul) – pereţii sunt tot timpul stropiţi de maşinile ce trec pe acolo şi implicit murdăriţi şi mai necesită reparaţii unele suprafeţe pietonale din Bastion care sunt alunecoase, în zilele ploioase. „Recepţia s-a încheiat. Suntem în perioada de garanţie. Constructorul are posibilitatea de a le remedia, dacă apar probleme. Am discutat şi despre acele intervenţii în tunel. Strângându-se apa pe şosea, trecerea maşinilor murdăreşte. Acolo vom veni cu două rigole. Oricum vom rezolva cele două rigole pe fiecare intrare în tunel. Nu cred că vor mai fi probleme”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc (PDL), la şedinţa de plen de luni. Consilierul judeţean PSD Marcel Mihoc a sugerat că acolo se pot monta şi calmatoare de trafic înainte de intrarea în tunel, pentru ca şoferii să nu mai vină cu o asemenea viteză şi să stropească pereţii tunelului. Ostaficiuc a admis că şi aceasta poate fi o soluţie.

Negocieri cu patru chiriaşi din Bastion
De asemenea, marţi, s-a convocat comisia care a fost stabilită din reprezentanţii consilierilor judeţeni pentru a se întâlni cu reprezentanţii societăţilor care au contracte de închiriere. Fiecare reprezentant al fiecărei societăţi se va întâlni cu comisia din jumătate în jumătate de oră. Sunt patru societăţi al căror contract a fost întrerupt şi acum se va relua, până la finalizarea lui. „Ne-am făcut un punct de vedere ce îl vom comunica reprezentanţilor societăţilor respective şi va urma o negociere vizavi de continuarea activităţii acestora în Bastion”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Comentarii

comentarii