Acasă Actualitate Campanie de manipulare și dezinformare, plătită de USR pentru primarul Dominic Fritz

Campanie de manipulare și dezinformare, plătită de USR pentru primarul Dominic Fritz

DISTRIBUIȚI

Manipulare și dezinformare, marca USR. Într-un articol plătit de partid, publicat de Hotnews, sunt lăudate performanțe a doi primari USR, cel din Brașov și ”neamțul” nostru, Dominic Fritz.

USR susține că Timișoara a devenit, în mandatul primarului Dominic Fritz, ”un magnet pentru mari investiții în tehnologii verzi și inovatoare, care au adus mii de locuri de muncă și o viață mai bună pentru timișoreni”.

Manipularea continuă cu afirmația: ”Transparența administrativă, lipsa corupției, faptul că nu se mai dau plicuri pentru emiterea autorizațiilor necesare, deschiderea față de mediul de business sunt principalele motive pentru care marile companii aleg să investească în orașele administrate de primarii USR”.

Și, pentru ca manipularea să pară a fi bazată pe argumente, articolul creat de comunicatorii USR prezintă o listă cu mărețele investiții atrase la Timișoara de Dominic Fritz.

Să le luăm pe rând.

”Porsche Engineering a ales Timișoara pentru deschiderea unui centru de cercetare și dezvoltare, cu 200 de specialiști angajați, pentru dezvoltarea de softuri și testări pentru diverse proiecte din domeniul automotive”.

În 2022, compania germană nu a ales Timișoara, ci Iulius Town. „Porsche Engineering Romania a ales Iulius Town pentru multele facilități pe care le oferă, care îi ajută pe angajații noștri să consolideze  echilibrul între viața profesională și cea personală. În același timp, clădirea se află într-o poziție cu adevărat excelentă, iar etajul nostru va avea o priveliște similară cu cea  din Cluj-Napoca”, declara în 2022 Marius Mihailovici, director general Porsche Engineering România. Cei ”200 de specialiști angajați”, sunt de fapt 50 de angajați, care lucrează în noul birou din UBC 0, care se va întinde pe o suprafață de 2.100 mp. Porsche Engineering își are sediul la Cluj, unde plătește și taxele ca entitate comercială. 

”Compania Dräxlmaier a investit 200 de milioane de euro într-o fabrică cu peste 1.000 de locuri de muncă, în care se vor produce baterii pentru automobile electrice”.

DRÄXLMAIER Group a anunțat, în 2022, o investiție de 200 de milioane de euro, care va fi implementată în următorii șase ani și are, ca ”punct culminant”, viitorul sistem de asamblare a bateriilor pentru mașinile hibrid ale unui producător de automobile premium. Proiectul va fi realizat în mai multe etape și presupune construirea a peste 40.000 de m² de zone de producție, depozite și clădiri de birouri. Investiția de la Timișoara este similară cu cea în fabrica Tesla de la Berlin, care a fost blocată de justiția din Germania din cauza a două ONG-uri. Obiecţia este bazată pe afirmaţia că Tesla nu a clarificat suficient ce măsuri de precauţie va lua pentru a preveni ca un gaz extrem de otrăvitor să scape din fabrică. Dar cum la Timișoara nimeni nu a obiectat nimic, primarul se laudă acum o nouă fabrică ce ar putea deveni un al doilea Continental.

”IKEA a inaugurat la Timișoara primul său magazin din afara Bucureștiului, printr-o investiție de peste 60 de milioane de euro”.

Investiția suedezilor de la IKEA nu are nici măcar o legătură tangentă cu administrația Frtiz. Oficial investiția a fost anunțată încă din anul 2018. Și, cel mai important, magazinul se află pe terenul aflat în jurisdicția comunei Dumbrăvița, locul unde sunt plătite taxele și impozitele. Iar despre ”beneficiile” aduse timișorenilor stau mărturie scandalurile în care a fost implicată IKEA în perioada în care se făceau recrutări. Acum, o bună parte dintre angajați sunt refugiați ucrainieni.

”Corratec, unul dintre cei mai mari producători de biciclete din Germania, a ales de asemenea Timișoara pentru o nouă fabrică cu 300 de noi locuri de muncă”.

Producătorul de biciclete Corratec a intrat în România cumpărând la Timişoara fosta fabrică de antene Kathrein. În 2022 a demarat asamblarea de biciclete electrice din subansamble aduse din Taiwan. Bicicletele Corratec nu se pot cumpăra deocamdată din România.

”30 de milioane de euro a investit și Sport Mechanical Workshop în cea mai mare fabrică de biciclete din Europa de Est, cu peste 750 de angajați”

Investiția în fabrica Sport Mechanical Workshop a demarat înainte ca Frtiz să devină primarul Timișoarei. Fabrica a intrat în funcţiune până la sfârşitului anului 2021, după ce, din cauza pandemiei, lucrările au fost întârziate. Investiția este situată pe platforma industrială de la Chișoda, care aparține adminstrativ de Primăria Giroc.

”Producătorul german de echipamente auto ZF Friedrichshafen, prezent deja la Timișoara cu 150 de ingineri, a decis să-și extindă hub-ul din oraș și să facă noi angajări masive”.

Producătorul german de echipamente auto ZF Friedrichshafen, este prezent în Timișoara prin companiea TRW Automotive Safety Systems din 2014. Laudele lui Dominic Fritz se bazează pe un anunț din 2021 al companie conform căruia ”competențele Centrului Tech din capitala Banatului urmează să fie extinse pentru a include soluții de acționare electrică. 150 de ingineri sunt angajați în prezent la Timișoara. Se așteaptă însă ca acest număr să crească semnificativ în următorii trei ani”. Deci, nu are nici cea mai vagă legătură cu ”performanțele” administrației USR.

”Compania Linde Global Services a decis, de asemenea, să își mute toate serviciile interne în Timișoara”.

Prezentă la Timișoara din 2014, compania Linde Global Services a decis în 2023 doar relocarea activităţii din zona Buziașului, într-o zonă nouă de birouri în cadrul Iulius Town.

Comentarii

comentarii