”Singuranţa este una dintre promisiunile pe care am oferit-o întotdeauna clienţilor Mercedes-Benz, iar iniţierea unui astfel de program reprezintă un demers firesc de reconfirmare a angajamentului nostru faţă de comunitate. În plus, povestea mărcii Mercedes-Benz este una despre pasiune. Pasiunea pentru perfecţiune, fascinaţie şi, bineînţeles, responsabilitate. Mai exact, o responsabilitate care trebuie demonstrată în mod continuu faţă de mediu, dar mai ales faţă de cei care aleg marca noastră, prin inovaţie, sustenabilitate şi grija pentru clienţi”, a declarat Philipp Hagenburger, After-Sales Manager Mercedes-Benz România.
Testul gratuit de lumini este un demers lansat de Mercedes-Benz la nivel global încă din anii ’50 ca o iniţiativă menită să vină în sprijinul conducătorilor auto în vederea îmbunătăţirii gradului de prevenire a accidentelor. Demersul Mercedes-Benz România este susţinut pentru al doilea an consecutiv de Parteneriatul Român de Siguranţă Rutieră GRSP România şi de partenerii săi, printre care se numără ministererele de resort, precum şi importante instituţii publice pe piaţa auto din România. Global Road Safety Partnership (GRSP) este un program al Băncii Mondiale, găzduit de Federaţia Internaţională a Crucii Roşii, şi reuneşte organizaţii din sectorul guvernamental, privat şi al societăţii civile pentru acţiuni ce au ca scop siguranţa în trafic în ţări aflate în procesul de dezvoltare.
Comentarii
comentarii