Acasă Politica Când și victimele sunt vinovate

Când și victimele sunt vinovate

DISTRIBUIȚI

Sunt vinovate doar guvernele României, care ne-au adus în situația să stăm cu mâna întinsă după pachete cu alimente de la Uniunea Europeană? Sau și românii sunt vinovați pentru că le-au ales, nu-i așa, în mod democratic? Sunt vinovați doar teroriștii Hamas pentru că întreaga Fâșie gestionată de ei este dependentă de ajutoare, indiferent de război? Sau sunt vinovați și palestinienii care i-au ales, nu-i așa, tot în mod democratic?

De ce se lamentează și în numele cărui principiu zi de zi și ceas de ceas liderii Hamas, pentru că în regiune nu mai sosesc în ritmul de altădată apa, energia electrică, alimentele, medicamentele și combustibilul? În definitiv, după 16 ani în care au gestionat politic, economic și militar Fâșia Gaza, și au gestionat-o în halul în care au gestionat-o, de ce se lamentează peste noapte, urlând ca din gură de șarpe că nu mai primesc ajutoare din statele pe care de fapt le urăsc și pentru a căror nimicire militează la greu? Cine i-a împiedicat pe cei din Hamas ca, din momentul în care au pus mâna pe putere, putere, spun ei, încredințată în mod democratic de palestinienii din Fâșie, să facă în așa fel ca, în loc să producă sărăcie și mizerie, să producă bunăstare? Ce explicații logice pot da ei lumii și celor care în mod iresponsabil îi apără, și celor care nu-i apără, ci îi condamnă, pentru faptul că palestinienii administrați de ei, circa două milioane și jumătate de persoane, s-au ales cu un produs intern brut de șase ori mai mic decât au aceiași palestinieni administrați de Fatah în Autoritatea condusă de Mahmud Abbas? În definitiv, și într-o parte și în cealaltă au fost pompate ajutoare proporțional cu numărul populației, atât din partea organizațiilor umanitare, cât și din partea unor entități statale, inclusiv statul israelian. Oare de ce cetățenii altor state trebuie să muncească pentru a ține în spate Hamas și populația pe care această organizație teroristă o conduce? Vezi Doamne, aleasă fiind în mod democratic?

Păi dacă Hamas a fost înșurubat la conducerea Gaza în urma unor alegeri democratice și a fost menținut la vârf atâția amari de ani, asta nu înseamnă oare că și cetățenii care i-au ales și i-au susținut sunt nu numai victime, ci și responsabili pentru ceea ce se întâmplă? Sau poate ne înșelăm noi și se înșală toți aceia care apără Hamas și condamnă Israelul, sau toți cei care nu apără Hamas, dar solicită intens protejarea sub toate formele a populației din Gaza? Nu cumva realitatea a fost treptat întoarsă cu roțile în sus? Cum s-a ajuns în situația – ca să mă refer doar la Israel – ca acest stat, care condamnă pe bună dreptate Hamas, considerând, ca multe alte state ale lumii, că nu este un partid politic, ci o organizație teroristă, să alimenteze constant de-a lungul timpului, pe banii cetățenilor săi, Fâșia Gaza, administrată de Hamas, cu apă, cu energie electrică, cu produse sanitare și cu alte ajutoare de tot felul? Până la urmă nu cumva suntem toți cei care, în mod direct sau indirect, am trimis fonduri în Fâșia Gaza, responsabili de ceea ce se întâmplă?

Dacă românii au ajuns în fiecare an să cerșească ajutoare cu alimente de la Uniunea Europeană, iar aceste alimente să sosească într-o țară care, bine administrată, ar putea hrăni întreaga Europă, oare de vină sunt doar guvernele incapabile care ne-au adus în această situație? Doar oamenii politici sunt vinovați? Sau suntem și noi vinovați pentru că ne-am lăsat păcăliți, i-am ales, am înghițit și fraudele, câte au fost, și i-am menținut în pozițiile în care au luat decizii rele pentru țară? Eu cred că în mare măsură și  noi suntem vinovați. Dacă nu care cumva într-o măsură decisivă. Și, atâta timp cât menținem această stare de lucruri, merităm să ne purtăm crucea.

Câtă nerușinare din partea Hamas și a susținătorilor săi din lumea întreagă atunci când se lamentează, într-un cor care are deja proporții mondiale, că populația administrată de Hamas, cea care a menținut Hamas la putere, nu mai beneficiază peste noapte decât de ajutoare cu țârâita și nu mai curg în Gaza sute și sute de milioane de dolari, care nu au ajuns la populație ci, așa cum se dovedește, au alimentat gurile de tun îndreptate fix împotriva celor care i-au ajutat și îi ajută pe palestinienii care au susținut Hamas.

Dacă avem puțin bun simț, fără a idealiza activitatea Autorității Palestiniene, putem face o comparație. Proporțional, aceleași ajutoare au curs și în zona administrată de Fatah, numai că a colo produsul intern brut, înainte de atacurile teroriste împotriva Israelului, a fost de șase ori mai mare, iar șomajul s-a plasat la genunchiul broaștei comparativ cu șomajul din Gaza, care era probabil cel mai ridicat din lume. Cum ar putea oare lucrurile să continue și în viitor la fel?

Comentarii

comentarii