Bine ancorat în realitățile politice, experimentat în calitate de consultant electoral pentru mai multe partide și în mai multe alegeri, analistul Marius Ghilezan a căzut totuși într-o cursă plasată de un așa-zis institut de cercetări de piață. Care zilele trecute l-a scos în față într-un mod cât se poate de ingenios pe Mircea Geoană în calitate de pretendent al funcției prezidențiale. Dar, cu aceeași abilitate, l-a plasat în rol de iepuraș.
Marius Ghilezan a intuit corect această strategie, a înțeles că Mircea Geoană este utilizat în scopul exclusiv de a-i pune în evidență pe alți candidați cu șanse mai mari și în primul rând pe Marcel Ciolacu și pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, dar comite el însuși o eroare majoră imaginându-și că Mircea Geoană, la comanda NATO, va juca un simplu rol de iepuraș.
Am promis – și mă țin de cuvânt – că voi interpreta orice sondaj de opinie, mai ales acum, când ne apropiem de momentul fierbinte electoral, nu doar prin prisma rezultatelor, a metodei de colectare și de analiză a datelor, nu numai pornind de la instituția politică, civică sau de presă care a lansat comanda, ci și spunând cine sunt patronii institutelor de cercetare de piață și ce bube în cap au ei. În cazul acestei ultime cercetări de piață, efectuate de INSCOP, am făcut zilele trecute precizarea că unul dintre principalii acționari este, deloc întâmplător, director administrativ la NIRO. Proprietarul NIRO fiind implicat în afacerea Microsoft, pentru care de altfel a fost și condamnat. Și fiind strâns legat de cel puțin unul dintre principalele servicii secrete ale României. Să revin însă la raționamentul lui Marius Ghilezan.
Analistul își exprimă convingerea că în viitoarea cursă prezidențială vor juca trei actori majori: Marcel Ciolacu, cu un suport electoral până una alta de circa 30%, Nicolae Ciucă, cu o susținere de aproximativ 20%, și George Simion, pe post de sperietoare. Iar în finală, conform așa-zisei cercetări de piață omologate de Marius Ghilezan, ar rămâne cu certitudine fie Ciolacu, fie Ciucă. Cercetarea de piață analizează pe rând situația în care fiecare dintre cei doi ar urma în finală să se confrunte cu George Simion și ajunge la concluzia că liderul AUR va pierde din orice poziție. În acest context, este înșurubat Mircea Geoană în poziția de candidat independent, care prin urmare nu reprezintă nicio formațiune politică. Ghilezan susține că respectiva candidatură ar fi o premieră absolută, că este inițiată la nivel NATO sau chiar mai sus, probabil în laboratoarele politice de la Washington, dar că în final actualul secretar general adjunct al NATO ar juca doar un rol de iepuraș electoral. Potențându-l pe unul sau altul dintre cei doi candidați eligibili.
Cam aceasta este capcana în care afirm eu că a căzut analistul. În primul rând nu ar fi vorba de o premieră absolută. Au mai existat și în trecut candidați neasumați în mod formal de către vreun partid politic. În al doilea, rând nu există nicio certitudine că Mircea Geoană va fi utilizat în rol de paiață. Nu există nici cea mai mică certitudine că șansa lui, după opinia mea cât se poate de reală, de a candida cu succes la Președinția României, este doar o mascaradă pusă în operă de măsluitori politici. De ce cred asta? Pentru că sunt susținut de câteva argumente pe care le enumăr în cele ce urmează. În primul rând, Mircea Geoană, conform tuturor analizelor și informațiilor care au ieșit ulterior la iveală, a câștigat de fapt finala alegerilor prezidențiale, învingându-l la puncte pe Traian Băsescu. În cursul nopții însă, rezultatele au fost inversate, astfel încât expresia „Mihaela, dragostea mea”, care marca bucuria victoriei lui Mircea Geoană, s-a transformat câteva ore mai târziu într-o expresie a ridicolului în care ar fi căzut favoritul de atunci al PSD. Este firesc ca victima acestei măsluiri la scară națională să rămână cu o frustrare și, în același timp, cu dorința de a-și lua revanșa. Traian Băsescu a jucat rău în cele două mandate și cred că este evident pentru toată lumea că nu rămâne cu o imagine pozitivă în istorie. Între timp, Mircea Geoană a făcut o excepțională carieră în epicentrul NATO și a devenit una dintre figurile respectate la nivel planetar. Este evident că a știut să-și cultive bunele relații pe care le are la Washington cu oameni politici de prim rang, atât din Partidul Democrat, cât și din Partidul Republican. Este la fel de evident că se bucură de încredere și va beneficia de susținere, dacă va decide să facă pasul următor și să candideze anul viitor la alegerile prezidențiale. De aceea, deloc întâmplător, numele lui Geoană se regăsește din ce în ce mai frecvent în toate analizele care se fac pentru cea mai importantă rundă electorală de anul viitor. De ce ar accepta un personaj cu o asemenea vizibilitate, cu o asemenea anvergură și cu o asemenea credibilitate să intre în pielea unui iepuraș electoral? Ce ar avea de câștigat jucând rolul unui candidat pierzant? Ar fi absurd să ne imaginăm că Mircea Geoană se pune singur într-o asemenea ipostază. Ar fi absurd de asemenea să ne imaginăm că cineva, oricine, chiar și cel mai influent om de la Washington, ar fi capabil să-l transforme pe acest alergător politic de cursă lungă într-un iepuraș care urmează să se dea peste cap și apoi să se reîntoarcă în joben.
Îi voi dezamăgi pe mulți, în special dintre cei care l-au ridiculizat ani în șir pe Mircea Geoană, amplificându-i până la saturație greșelile și erorile pe care inevitabil le-a făcut în calitate de președinte PSD sau de candidat prezidențial, afirmând că acest personaj are toate calitățile necesare pentru a deține în viitor cea mai importantă poziție în statul român. Desigur, până la urmă o asemenea estimare ar trebui făcută cu mult curaj de vectorul politic care l-ar putea susține în acest demers. Mircea Geoană ar trebui să fie asumat cât se poate de repede de către PSD și evaluat ca atare. Este dreptul lui Marcel Ciolacu să intenționeze să candideze pentru poziția de președinte al României. Mai mult decât atât, să recunoaștem deschis că el este împins de la spate de către o prejudecată adânc înrădăcinată în PSD. Și anume că președintele acestui partid trebuie musai să candideze. Dar Marcel Ciolacu este în prezent premier al României. În această calitate, traversează o perioadă extrem de grea și trece cumva pe sârmă deasupra unui pârjol cu câte o canistră de benzină în fiecare mână. Este imposibil de presupus că la finalul anului viitor, indiferent ce va face, Marcel Ciolacu va beneficia de o susținere mai mare decât cea pe care o are acum și de un scor electoral mai ridicat. Ca și în cazul lui Ciucă, și Marcel Ciolacu va fi în cădere de popularitate. Așa că dacă PSD dorește, în calitatea sa de partid cu cel mai mare bazin electoral, să dețină în viitor cea mai importantă poziție în stat, nu o poate face decât creditând fără rezerve o personalitate cum este actualul secretar adjunct NATO.
Comentarii
comentarii
