Cascada Bigăr, situată în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, s-a prăbuşit astăzi sub propria greutate. Potrivit primelor informaţii, travertinul (piatra din care era formată cascada) s-a desprins din cauza greutăţii.
“Avem, din păcate, și o veste neplăcută Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, s-a prăbușit astăzi din cauze naturale.
Travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp, au crescut în dimensiuni și greutate, iar astăzi a cedat sub propria greutate. Colegii noștri sunt la fața locului, iar zilele următoare vom reveni cu mai multe amănunte și imagini”, anunță Regia Nationala a Pădurilor – Romsilva.
„Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a declarat Mircea Jumanca, ghid turistic şi activist pentru protecția mediului, pentru Deutsche Welle.
În replică, Romsilva a transmis că păstrăvăria a fost construită în perioada 1986-1988, iar în ultimii 33 de ani nu s-au făcut niciun fel de intervenţii în zonă.
Cascada Bigăr, din judeţul Caraş-Severin a fost desemnată cea mai frumoasă din lume.
Aceasta este vizitată de peste 100.000 de turişti, după amenajarea eco-turistică a zonei.
Astfel, dacă în perioada 2016 – 2017 au vizitat cascada din vestul ţării 50.000 de turişti, în intervalul 2017 – 2018, numărul lor a depăşit 100.000.
Cel mai mare flux de vizitatori a fost înregistrat în perioada 01 – 06 iunie 2017, imediat după ce au fost finalizate lucrările de amenajare a zonei.
Președintele Consiliului Județean Caraș – Severin spune că este șocat de ceea ce s-a întâmplat.
“Sunt şocat, îmi pare rău. Era cel mai vizitat loc din judeţul nostru. O să analizăm ce este de făcut, dar cu natura nu te joci. E un fenomen normal, ne întristează pentru că aducea multă atenţie şi interes pentru zona noastră, dar Caraş-Severin are multe locuri frumoase şi vă invităm să le vizitaţi”, a declarat Romeo Dunca, pentru News.ro.
Cascada Bigăr face parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, fiind considerată una dintre cele mai frumoase cascade din lume.
Ea se află în Valea Minisului, mai exact, la jumătatea drumuli dintre localitățile Anina și Bozovici, pe DN 57B.