Contraeditorial
Nu-i român împlinit, material și familial, în zilele noastre pline de perpetuă dorință de distracție, care să nu-și petreacă vacanţa de vară măcar ”la turci” sau ”la greci”, concediul de iarnă fiind rezervat mersului la schi și la terme, cel puțin ”la austrieci”. Lăsând destinațiile exotice, cele aflate la mare distanță de țărișoara noastră, pentru românii efectiv bogați, implicit foarte preocupați de traiul în lux, încerc să povestesc la cald o întâmplare din scurta vacanță petrecută în Austria apropiată și prietenă.
Deunăzi, încercând să-mi oblojesc obositele oase după câteva ore de schi, mă aflam într-o piscină cu apă termală fierbinte, admirând frumusețea tăcută și maiestuoasă a munților ce înconjoară un loc minunat. Evident că în bazinul ales de mine, ca de altfel în întregul complex termal, nu eram singur. Pot spune, cu fireasca ”înaltă mândrie patriotică”, românii erau majoritari!!! În ciuda „afurisitului de șenghen”, staţiunile turistice austriece sunt un magnet pentru noi, românii!
În momentul în care s-a năpustit o gașcă de ”băieți de băieți” și ”fete de fete” în piscina aleasă de mine, liniștea relaxantă a locului a dispărut! Flăcăii și duduițele noastre au încins un joc cu o minge de s-a ridicat apa în piscină cu un sfert de metru! Copleșit, să nu spun revoltat de atâta sportivitate românească, m-am strecurat afară din apă după vreo zece minute de tradițională resemnare răbdătoare. Era prea mare gălăgia, chiar și pentru un conațional ca mine, în ciuda dorinței de ”unitate” care zace, dar și sporește de la zi la zi, în mine. Culmea acestui ”mini-infern” deluvian de purtări românești în spațiul public a fost când am auzit limpede și clar, din gura unei tinere și focoase ”sirene”, strigătura: ”Ce mult îmi place, chiar dacă nu e voie!”
Am încercat să înțeleg cum gândește acest grup de tineri români aflat ”la distracție” în ”spațiul Schengen”. Fiind vorba doar de o joacă cu mingea și nu de vreun ”fruct oprit”, m-am îndreptat către cugetări ceva mai recente, care țin de minimul bun-simț, cunoscute și de români: ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”…”că nu toată lumea are aceleași gusturi”. Parcă tot mai greu acceptă noile generații de români astfel de norme de conduită. Poate că nu ar trebui să ne mirăm – unii dintre noi chiar s-au revoltat recent – că nu suntem încă acceptați, cu drepturi depline, în Europa civilizată. O Europă care mie îmi pare, vai, din ce în ce mai fragilă la asaltul diferitelor populaţii…
