Ce spune Primăria Timișoara?
Proprietarii clădirilor istorice degradate de pe strada Odobescu, dar și de pe alte străzi, trebuie să știe că noul program al Primăriei Timișoara arată că imobilele situate în situri istorice beneficiază de 50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuție financiară rambursabilă – sumele vor putea fi restituite în termen de zece ani, în baza unui contract de finanțare; 50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuție proprie a proprietarilor de apartament/apartamente din clădirea ce urmează a se reabilita prin program, din fondul de reparații al asociației de proprietari și/sau din alte surse legal constituite.
Noul program de financiare cuprinde și o serie de facilități pentru proprietari. Pentru toate imobilele din zona de acțiune prioritară, indiferent că apelează sau nu la finanțare și, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, se vor acorda facilități.
Ce spune Poliția Locală Timișoara?
Poliția Locală Timișoara este însărcinată să-i amendeze pe proprietarii care locuiesc în clădirile istorice degradate şi nu le renovează. Amenzile pot ajunge până la 8.000 de lei.
Poliția Locală mai atrage atenția: ”Toți proprietarii de clădiri au obligația să asigure periodic curățarea fațadelor locuințelor, clădirilor amplasate la frontul străzii, degajarea elementelor de construcție cum sunt ornamentele și tencuiala care stau să se desprindă de pe fațadele acestora și care reprezintă pericol pentru cetățenii care trec prin apropiere”.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal continuă verificările cu privire la modul în care proprietarii de imobile aflate în zona istorică a Municipiului Timișoara respectă legislația privind întreținerea clădirilor, având obligația de a obține documentațiile necesare demarării procedurilor de remediere a stării de degradare a imobilelor aflate în proprietate.
Comentarii
comentarii