Acasă Economic Cecurile de inovare – de la berea de casă la creşterea păstrăvilor

Cecurile de inovare – de la berea de casă la creşterea păstrăvilor

DISTRIBUIȚI

Cecurile de inovare reprezintă  un instrument flexibil pentru susţinerea IMM-urilor din sectorul productiv în vederea modernizării tehnologice şi creşterii gradului de inovare. IMM-urile sunt încurajate să dezvolte parteneriate cu instituţii de cercetare şi inovare în scopul de a crea produse şi servicii inovatoare pe bază de tehnologii avansate. 

Cecurile de inovare pot fi eliberate în orice domeniu economic sau ştiinţific şi conduc la o accelerare a transferului tehnologic între instituţii de cercetare şi IMM-uri. Finanţarea bugetară nu poate fi mai mare de 45.000 de lei, şi reprezintă maxim 90% din valoarea proiectului. Beneficiarii pot fi IMM-uri, în sensul prevederilor Legii nr. 346/2004 sau PFA în sensul prevederilor OUG 44/2008, înregistraţi în Registrul Comerţului şi care îşi desfăşoară activitatea în România conform legislaţiei în vigoare, îndeplinind următoarele condiţii: nu sunt considerate „firme în dificultate”, în sensul instrucţiunilor privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, elaborate la nivel european (publicate în OJC 244/2004); nu se află în procedură de executare silită, reorganizare juridică, faliment, închidere operaţională, dizolvare, sau alte situaţii similare reglementate de lege; la data depunerii cererii de finanţare să nu înregistreze debite la bugetul de stat, sau bugetele locale sau provenind din neplata contribuţiilor de asigurări sociale, şomaj, accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi asigurările de sănătate; nu a fost emisă împotriva acestora o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată; valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate aceleiaşi întreprinderi pe o perioada de 3 ani consecutivi, respectiv 2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 de euro (echivalentul în lei a 100.000 de euro în cazul întreprinderilor care activează în sectorul transportului rutier). Este de menţionat faptul că un beneficiar nu poate obţine decât un singur cec de inovare pe o competiţie anuală. Cheltuielile eligibile în cadrul prezentei scheme sunt: cheltuieli directe – cheltuieli de personal; cheltuieli cu deplasările; cheltuieli cu logistica; cheltuieli indirecte (maximum 10% din cheltuielile directe excluzând cheltuielile de capital). Până la data de 30 mai 2012 în cadrul competiţiei „Cecuri de Inovare” au fost depuse un număr de 208 cereri de finanţare, dintre care până în prezent doar 126 sunt eligibile. Au rezultat 58 de proiecte finanţate având un buget alocat de 2.579.875 de lei şi 27 de proiecte propuse pentru finanţare având un buget alocat de 1.214.280 de lei. Bugetul rămas disponibil pentru anul 2012 în cadrul competiţiei „Cecuri de Inovare” este în sumă de 2.655.845 de lei, reprezentând 41,18% din total buget alocat pentru acest an. În cadrul competiţiei „Cecuri de Inovare” au fost depuse o serie de proiecte precum: studiu de fezabilitate tehnică privind realizarea unui datacenter; protejarea brandului şi a denumirii produselor firmei; cercetări privind tehnologia de obţinere a unui kit pentru fabricarea berii de casă; testarea, optimizarea şi brevetarea unor aplicaţii software de concepţie proprie în vederea implementării pe piaţă; proiectarea şi implementarea unui model experimental de creştere a păstrăvului cu reutilizarea apei prin epurarea de către plante de cultură, în scopul eficientizării şi diversificării producţiei; ghid pentru testarea modulelor solare după norme internaţionale şi organizarea unui laborator în firmă; evaluarea gradului de inovare pentru dezvoltarea imm-ului cu ajutorul instrumentelor de benchmarking; sistem de control al fluxului luminos pentru proiectoare; perfecţionarea performantelor bazelor de date pentru sistemele financiar-contabile ale întreprinderilor mici şi mijlocii; asistenţă, consultanţă şi cercetare documentară privind acordarea mărcii firmei; optimizarea procesului de monitorizare şi analiză electroenergetică a consumatorilor; dezvoltare de soluţii inovative pentru producţia de date specifice domeniului de cadastru prin implementare de tehnologii informatice de ultima generaţie; echipament de supraveghere automatizată sere.

Comentarii

comentarii